De-a lungul vietii mele de pana acum am ajuns de cateva ori intr-o cumpana spirituala, cand am simtit ca nu mai exercit niciun control asupra lucrurilor care mi se intampla, si cand am imbratisat flamanda ideea destinului ca pe o modalitate de salvare. Mi-am spus ca degeaba ma zbat, pentru ca soarta imi este conturata cu mult timp inainte de nastere, si ca orice as face, voi intalni obstacole care ma vor impinge pe drumul meu. De fiecare data cand am iesit din prapastia psihica, am abandonat teoria destinului, dandu-mi seama ca este una periculoasa: crezand in ea, te lasi prada unui abandon fizic si psihic, traiesti de pe o zi pe alta cu minime preocupari, singurul entuziasm pe care il ai fiind curiozitatea in privinta locurilor in care te poate duce el. E ca si cand ai merge cu mainile legate la spate, pe un drum marcat cu sageti.
              Pe langa ideea destinului, o franghie de care m-am legat in momentele de instabilitate a constitutit-o Legea atractiei, care pentru mine devenea un fel de religie. Cred in continuare in ea, si sunt convinsa ca functioneaza, chiar si atunci cand apare sub alte denumiri: vindecarile miraculoase, succesele profesionale nu sunt intamplatoare decat intr-o minoritate din cazuri. Oamenii folosesc legea asta in viata de zi cu zi, fara sa-si dea seama. Problema este ca imbratisand-o prea strans, devine daunatoare si iti provoaca efecte adverse mai greu de suportat decat simptomele pe care le aveai inainte. Ajungi sa crezi ca mintea poate controla nu numai fiinta ta, dar si pe cele din jur, fara a tine seama de numerosii factori care vor interfera inevitabil cu ea. Legea atractiei, daca e luata prea in serios, te face sa te consideri un fel de zeu, iar cand realizezi ca nu ai aripi, suferi o cadere dureroasa de la mare inaltime.
             Atunci cand ne este bine, putem vizualiza viata noastra sub forma unei autostrazi. Mergem pe ea cu pasi grabiti, suntem deranjati de obstacolele care apar si care ne incetinesc drumul catre destinatie.  Pe masura ce inaintam insa, autostrada se transforma in drum pavat numai pe alocuri, cu numeroase intersectii, curbe, suisuri si coborasuri, iar destinatia se confunda cu linia orizontului.
             O ipostaza in care ajungi de multe ori este cea a unei intersectii psihologice, cand te afli intr-o incapacitate de a decide sa urmezi un drum sau altul. Simti ca viata iti va fi puternic influentata de alegerea luata, iti consumi intreaga energie pentru a lua decizia "corecta". In realitate nu exista o decizie "corecta", intrucat nu exista drumuri bune sau proaste. Fiecare loc catre care te conduce acel drum are lucruri pozitive si negative, asa ca multumirea ta va fi in mare parte aceeasi.
            Cea mai "nefericita" situatie in care poti ajunge este cea a unui drum infundat, cand trebuie sa o iei inapoi si sa apuci pe un altul. Ideea de a merge inapoi este de fiecare data deprimanta, se asociaza cu notiunile de "gresit" si "ratare". 
            Putem trece mai usor prin toate aceste drumuri si intersectii avand in minte si in suflet ideea ca viata nu te conduce catre nicaieri, si ca singurele lucruri palpabile sunt drumurile in sine, caci destinatia este una intunecata, cel putin in momentul asta, in care inca mai tragem aer in piept. 
            

              Unul din lucrurile pe care le detest si probabil ca le voi detesta pentru tot restul vietii il reprezinta o calitate romaneasca ridicata la rangul de necesitate: aceea de om descurcaret.
              Spiritul de om descurcaret se cultiva din frageda pruncie. Oamenii au observat ca e o calitate necesara unui trai romanesc lejer, astfel incat isi invata odraslele cum sa obtina lucrurile pe care le doresc. Deoarece calea cea dreapta este de cele mai multe ori lunga, sinuoasa si presarata cu diferite obstacole, parintii construiesc carari colaterale pentru copiii lor, lasand drumul principal celor mai fraieri. Avand un spirit de turma innascut, ceilalti parinti care vor vedea colateralele isi vor indrepta la randul lor copiii catre acestea, astfel incat aceste cai vor deveni in scurt timp suficient de batatorite incat sa se poata ridica la rangul de cai "drepte". Evident ca cei care urmeaza vor sunta calea principala cu mandrie, nonsalanta, cu bucuria imbecila a omului care a obtinut ceea ce isi dorea cu un minim de efort.
             Pe masura ce trece timpul nu incetez sa ma minunez de capacitatea oamenilor de a-si insusi lucruri care nu le apartin. Obiect, statut profesional, meserie...toate pot fi obtinute prin fel si fel de metode, majoritatea alegand colateralele despre care am vorbit. Am ajuns in punctul in care calea principala, obisnuita, de a ajunge la ele, este aleasa de o minoritate de oameni. Si o parte din acea minoritate o alege pentru ca nu are de ales. Paradoxal, tocmai aceasta categorie de oameni este cea in care pretentiile sunt maxime, care ar avea oricand o critica sau o acuzatie pentru orice persoana i-ar deranja in vreun fel.
             Oglinzile morale au fost intoarse pe dos, ca la mort! Nu ne mai pasa daca avem atributele necesare pentru a alege un drum sau altul, pentru a obtine o diploma, un statut, chiar si o imagine. Alergam orbeste catre scop pentru ca asa fac si ceilalti, din disperarea de a nu ramane in urma, de a nu ni se pune eticheta de "fraier". Dupa ce facem asta, ne credem deosebiti si ne uitam in jos la muritorii de rand, caci acum suntem "cineva", si nu se cade sa stam laolalta cu toate nimicurile.
             Ne-am creat niste etaloane pe care nimeni nu le mai pune sub semnul intrebarii. Femeile isi pun toate gene false, silicoane, chiloti din blugi, extensii si tocuri cat niste scari, alergand dupa un aspect pe care ele il considera deosebit. Toate il considera deosebit, si tocmai de-asta devine obisnuit. Se ingramadesc sa alerge pe acele carari batatorite si sa fie toate niste papusi, avand ulterior pretentia de a fi considerate "speciale". Ele stiu ca barbatilor le plac femeile cum le place si shaorma: cu de toate.
             Oamenii se ingramadesc sa devina sefi, sa ne conduca, fie ca au aptitudini de conducatori, fie ca nu.  Steaua succesului le straluceste sub nas, si fiecare crede ca e pentru el. Fara a se gandi la consecinte, mergand pe principiul "merge si asa", ei iau decizii, fac alegeri care le sunt favorabile, ignorand influenta pe care o exercita asupra unei multimi.
             Impinsi de parinti, elevii devin dornici de a intra in posesia unor diplome pe care nu le merita, pe care le vor purta in plasa ca penibilul de la Megastar, pe care nu le vor folosi niciodata nicaieri, decat in scop de etalare. Ele sunt numai trofee cumparate, dar ce conteaza ca sunt cumparate atat timp cat se afla in biblioteca de acasa, nu?
              Fiecare vrea sa fie cel mai bun. Asta ar fi un lucru pozitiv daca am actiona in scopul asta, fara a ne inconjura de calitati pe care nu le avem. Din pacate insa, nu numai ca ne dorim, ne si credem cei mai buni, fara a indeplini vreun criteriu care ne-ar indica asta. Ne urcam singuri pe un piedestal, si pe masura ce-l urcam, ne oferim o incredere de nezdruncinat in propria persoana. Oamenii cu exces de incredere in propria persoana nu sunt destepti decat in filme. In realitate, ei sunt cu adevarat periculosi. Crezand atat de mult in ei, in capacitatea de a judeca, iti dau senzatia ca nu pot gresi, iti ofera o siguranta falsa ca te poti lasa complet pe mana lor. Dar nu trebuie sa uitam ca orice om greseste, astfel incat sub grandomania lor se gaseste doar o iluzie pe care o vand interlocutorilor.
            Dam din coate, calcam pe cadavre, nu ne uitam in urma pe drumul nostru catre implinire. Sarim gardul la strandul cu intrare de 10 lei, intram primii in avion, in metrou, in magazinul cu reduceri, ne luam la bataie pentru o sarma oferita gratis, ne calcam in picioare pentru a saruta moaste-nu din credinta in Dumnezeu, ci dintr-o credinta mult mai puternica: aceea ca odata ce ti-ai intins secretiile salivare pe un craniu cu eticheta de "sfant", toate dorintele ti se vor implini.
              

              Vocabularul romanesc s-a despartit de numerosi termeni care au fost utilizati de-a lungul timpului, dar care acum s-au demodat, si, ca niste lucratori batrani, au iesit la pensie, lasand locul unor prospaturi. Lumea incearca sa para din ce in ce mai iubitoare, precum nespalatii care se invaluiesc in parfum, si in acest scop, se foloseste de astfel de cuvinte dulci pe care le injecteaza fara mila in urechile celorlalti.
             Sa luam exemplul cel mai evident: sarutul. Cand eram in liceu am inceput sa aud tot felul de deformari ale acestui sarut simbolic, care de cele mai multe ori inlocuieste clasicul si rigidul "La revedere". Expresia "Te sarut" a devenit prea intensa, oferind impresia ca  cineva care iti spune asta intentioneaza sa te sarute frantuzeste direct pe frunte sau pe obraz. De aceea, ea a fost inlocuita cu superficialul "Te pup". Curand, si el a devenit plin de substanta, si de aici deformarile: "Te pupic"- semnificand un fel de miscare tangenta a buzelor cuiva fata de obrazul tau, apoi "Te pupicesc"-acesta face aluzie, mai degraba, la niste buze minuscule, care oricat de mult s-ar apropia de fata ta, nu te pot atinge decat "putintel". Au urmat "Te pupacesc", "Te pupicez", iar de curand am auzit expresia "Te pupicei", care a fost, dealtfel, triggerul meu. Incerc sa imi imaginez cum poti sa "pupicei" pe cineva ( nu cred ca pseudo-verbul poate fi declinat), dar vad ca sunt secatuita de imaginatie. Dupa utilizarea indelungata a pupicilor, pupiceilor si pupipipipicitilor, oamenii au inteles ca acestia s-au acrit, intrand in contact cu diferiti pometi mai subtiri sau mai grosi, lucru care a determinat necesitatea folosirii unor indulcitori artificiali, astfel incat fiecare pupicut a devenit invariabil urmat de un "dulce", "dulcic", dulcicut" sau "dulcisor". Dar a trecut si vremea pupicilor dulci. Toata lumea ii folosea, si de aceea a fost nevoie de alcatuirea unor expresii care sa mai anime spiritele iubitoare, astfel incat s-a nascut poezioara "Te pupic dulcic pe botic". Furia interlocutorului nu trebuie sa fie declansata de acel "botic", pentru ca suntem cu totii animale, si, la o adica, boticul a devenit sexy!
           Facand o introspectie imi dau seama ca am o problema cu diminutivele, si imi pare ca folosirea lor in mod nejustificat e gretoasa. In meniul restaurantelor putem vedea felul de mancare denumit "Mamaliguta cu branzica". Ca si cand dintr-o vacuta acondroplazica s-ar obtine un laptic, care ulterior ar fi transformat in branzica, sau in smantanica. Nu inteleg aceasta tendinta catre diminutivare despre care constat ca are atata succes. Smantanica are exact acelasi gust ca si smantana, iar vacuta este tot o vaca, si nu sunt rea deloc, ci realista!
           Oarecum off-topic dar din aceeasi categorie a deformarii cuvintelor, am  observat ca multa lume denumeste amigdalele amigdalite. Trebuie sa facem cunoscut faptul ca amigdalele sunt organele, iar inflamatia lor se numeste "amigdalita". Facand o deductie logica, daca amigdalele sunt amigdalite, atunci inflamatia lor este amigdalitita!

            Pe principiul "Eu si iarna sunt pe val"-expresie devenita concept si generalizata in toate domeniile de activitate ale romanilor, cantaretii nostri, inzestrati sau nu cu voci sau talente poetice, scot in continuare hit dupa hit. Nici nu a trecut vremea unei melodii ca pseudo-vedeta imediat a fabricat-o pe urmatoarea. Astfel, la cateva luni dupa Senzatii auditive, un nou val de piese profunde ne-a inundat mintile si ne-a provocat fel si fel de revelatii.
            Iata cu ce ne mai intretine Matteo: "Amandoi sclipeam atat de tare/Amandoi in lumea asta mare/Amandoi, impreuna pana la soare/Si pe drum luam cateva stele-n buzunare". Vedeta isi aminteste cu nostalgie cum el si iubita lui straluceau in aceasta lume ca doua nestemate, si cum impreuna pana la soare. Nu e nevoie de predicat, caci noi suntem un public inteligent si ne-am prins ca pana la soare nu puteau decat sa mearga. Ce ma surprinde pe mine, este de fapt naivitatea de care da dovada atunci cand ne pacaleste ca el aduna stele in buzunare, ca si cand ar fi ciuperci. Probabil asta l-a si facut sa straluceasca: stelele depozitate in buzunarele sale, care ne vor provoca o cecitate brusc instalata daca intamplator ne vom intalni cu Matteo pe strada. Mai departe, acelasi personaj ne spune: "Si ridica o mana in aer ca stiu ca simti la fel/Nu te ocoleste oricat ai in portofel/Cum ne mai numim Regi in propriul castel/Atata timp cat a fugit printesa din el." De data asta el ocoleste subiectul in propozitie, convins in continuare ca suntem destepti si ne prindem singuri. Dar nu asta ar trebui sa ne suprinda in acest refren de zile mari, ci nonsalanta cu care vedeta isi recunoaste pedofilia: el este regele in castel, dar cand printesa( si nu regina) ii pleaca, viata lui nu mai are sens...sau cel putin, nu se mai poate auto-denumi rege.
              Sa trecem la Andra si la noul ei hit, ce cuprinde un mesaj foarte simplu: oricat ti-ar dori tu sa iti mearga rau, nu poti evita binele! Acesta te va bantui, iti va aparea in cosmaruri, si pana la urma tot te va invada, in ciuda avantului pe care l-ai luat fugind de el. Versurile melodiei cuprind un amestec heterogen de idei, dar putem deduce din toate o invatatura: aceea ca nu trebuie sa ne agitam prea tare, caci binele va veni oricum la noi; ar fi ok, totusi, sa dispunem si de cativa gologani, caci ei, chiar daca nu aduc fericirea, ne ajuta sa intretinem iubirea...sau iubita.
             Urmatorul personaj care isi recunoaste materialismul este Jassy Jo. Hitul ei are chiar un fir epic, introducerea fiind aceasta: "Ieseam intr-o zi cu fetele /Si dintr-o parcare iesea un coupe /Cand l-am vazut s-au inmuiat picioarele /Parca era de la Hollywood /Imi vine sa aleg dar cred ca totusi am sa fug ". Astfel, inceputul iubirii este reprezentat de aparitia coupe-ului. Jassy s-a indragostit de viitorul iubit inainte de a-l vedea! De fapt, nici nu este nevoie de vreun sofer, ea putand sa iasa in oras pentru a lua masa cu iubirea ei, Coupe. Ulterior se va anunta pe  facebook :"Jassy Jo added a lifetime event: in a relationship with Coupe".
               Urmatoarea vedeta de talie nationala pe care o voi barfi este Connect-R. El a compus de curand niste versuri pline de modestie: "Am patru camere si daca vrei/Aici chiria mea nu se plateste-n lei/Si nici in euro ca nu prea ma descurc cu ei/Putina dragoste si e ok". Spre deosebire de vecinii televizati, care se cred inteligenti, conecter recunoaste ca nu prea le are cu matematica, asa ca el prefera sa i se plateasca in natura. De asemenea, barbatul este lipsit de orgolii prostesti, astfel incat, oricat de tare l-ar dispretui iubita sa, el o va iubi no matter what. Cel mult poate sa o injure si sa o dea in dragostea lui, dar mai departe de atat nu va merge niciodata.
               Preferatul meu, pe care l-am lasat la sfarsit ca pe o prajitura siropoasa, este Alex Velea. Cuvintele pe care el isi asterne linia melodica sunt absolut delicioase: "Ma uit la Smiley si rad acum totul pare hilar/Mi-amintesc/eram tineri n-aveam bani in buzunar/Mancam crenvusti cu mustar si n-aveam habar/De ce ne rezerva viata acum totul e clar/Totul pentru public pentru scena pentru fani/Si ma stiu ca pe o ruda ca ma stiu de multi ani/Pot sa rad sa plang ca sunt un tip normal/Pot sa o dau in bara daca sunt luat de val/Nu sunt un tip banal dar asta nu inseamna ca sunt grande/Si am o viata atat de complexa pot sa scriu o carte/Jur ca as face parte fiecaruia din voi/Alex Velea fratiwear". In primul rand, Alex isi aminteste cum in frageda-i pruncie nu avea bani decat de crenvusti si mustar, aceste alimente dovedind culmea saraciei. Ulterior a devenit clar faptul ca era menit sa fie vedeta, dar cu toate astea, el nu a uitat de unde a plecat, asa ca din cand in cand coboara la nivelul nostru, al muritorilor de rand. Vedetismul sau a atins cote maxime, publicul fiind in permanenta interesat de ce mai mananca si ce mai imbraca Alex, dar el nu se sfieste sa ne destanuie tot, astfel incat ne creeaza senzatia ca este o ruda de gradul intai a fiecaruia din noi. Ca sa nu mai dam banii pe fel si fel de reviste cu informatii despre el, ne ameninta ca ar putea sa scrie chiar o carte, care cu siguranta ar fi citita pe nerasuflate. Smiley este  prietenul lui Alex. El are meseria de artist, cu carte de munca, si este un tip paradoxal: poate chiar sa si planga, adoptand un facies de risus sardonicus ce ne-ar surprinde pe toti. Cei doi, Smiley si Alex, sunt fratiiwear awaawawawaaaaawwaw. Onomatopeele de final sunt prea profunde pentru a fi intelese de catre noi, asa ca trebuie sa le luam ca atare. Urmatorul hit al vedetei Alex se bazeaza pe aceleasi idei domestice cu care ne-a obisnuit: "Fac dus, sunt fresh, in buzunar am cash/Vreau sa mai beau un fresh ca am nevoie de vitamine/Suntem sufletul petrecerii/Preferati si de public si de paparazzi./E totul la vedere n-ascundem nimic". Inainte de a incepe party-ul, Alex Velea face dus, dupa care isi introduce parale in buzunare. Totul este la vedere, nu se ascunde nimic: sapunul si prosopul pe care s-a sters pot aparea in Can-Can, sau poate chiar in cartea pe care acesta o va scrie, bazata pe viata lui complexa. Inconjurat de public, dar si de paparazzi, Alex Velea pleaca de la petrecere pentru a compune urmatorul hit. Pana atunci vom sta cu sufletul la gura!