Oana
             Au fost destule perle medicale care mi-au gadilat urechile de-a lungul timpului. Am vazut pacienti care aveau "colecisterolul crescut", altii care aveau "transaminantii" mariti, doamne care sufereau de "stropoloza osoasa", alte doamne care "prin cadere in beci au facut tuberculoza osoasa", domni care simteau ca "scot flacari pe ochi".
            Astazi, insa, mi-a fost dat sa aud o perla complexa, abstracta, sau mai bine zis, o succesiune de perle, un sirag intreg:  intrand in salon, am intrebat-o pe mama copilului ce s-a intamplat cu acesta. Am aflat ca a avut numeroase scaune cu "musicutatzi", dupa care am inceput examenul clinic al pacientului. Ajungand la palparea abdominala, doamna ma intreaba: " Domnisoara doctor... va vad asa mai atragatoare.. poate imi explicati si mie, ca eu nu stiu politica.. ce-i faceti la burta?" I-am explicat mamicii politica enterocolitei, dupa care aceasta si-a exprimat parerea conform careia sunt foarte tanara. I-am spus ca foarte tanara nu sunt, caci totusi am trecut de adolescenta, si, curioasa, am intrebat-o cam cati ani crede ca am. Raspunsul a fost de-a dreptul stupefiant: "pai sa aveti vreo 37-38". Fata mea a suferit multiple grimase, nehotarandu-se daca sa planga sau sa rada la adaugarea celor 11 ani.  Dupa momentul de soc, insa, am avut o revelatie: daca doamna considera ca la varsta de 37-38 de ani as fi foarte tanara, care crede dansa ca este speranta de viata in tara noastra? 
Oana
             Imi amintesc cu oarecare nostalgie de facultate, si in special de primii pasi in spital, la inceputul anilor "clinici", cand am avut primele contacte directe cu pacientii si am inceput sa vedem teoria aplicata pe romanii nostri internati. Faceam semiologie la Sf. Ioan, care e la capatul Bucurestiului. Cred ca ma trezeam pe la 5 dimineata ca sa fim acolo la 8, pentru ca daca ajungeam la 08:01 luam absenta, ceea ce s-a si intamplat o data. Eu si A.B. trageam una de alta ( mai mult eu de ea) ca sa ajungem la timp intr-un loc de unde ne lua cu masina A.C. Odata ajunse in masina lui A.C. ascultam Vama Veche, Metallica, King Diamond. Ca un oximoron, sunetele astea ieseau din niste boxe in forma de porci verzi si roz pe care A.C. le primise de Craciun. Odata ajunsi la spital ne desparteam de A.B., care era in alta grupa, si ne indreptam cu pasi mari si grei spre salonul 403. Stetoscoapele ne atarnau la gat, desi, dupa un timp, le-am mutat locul in buzunare, pentru ca profesorul nostru considera o aroganta purtarea lor la gat.
             In prima noastra zi acolo, intrand in salon, ne uitam la pacienti, si pacientii la noi, pentru ca nu ne familiarizaseram  cu tehnicile de abordare. Ne-am gandit cum sa ne impartim paturile, pentru ca eram mai multi studenti decat paturi ocupate, iar eu, impreuna cu A.D., ne-am ales, inspirati fiind, ultimul pat pe stanga, pe care zacea o doamna in varsta de vreo 65 de ani. Ne-am inarmat cu putere de afirmare, curaj, rabdare, si ne-am indreptat hotarati catre dansa pentru efectuarea anamnezei. Ajunsi in fata pacientei, am inceput cu intrebari usoare, de incalzire, de genul numelui si varstei. Doamna, insa, ne-a facut praf pe amandoi...ce nume si ce varsta... a inceput sa ne interogheze ea pe noi despre subclavii si alte elemente anatomice. Ce sa mai.. doamna ne-a dat jos armura dintr-o singura miscare.. Ne-am imprietenit apoi cu doamna G, si ne-a povestit cum tatal ei a fost impuscat in fata casei, cum ea s-a angajat in armata, a cazut de pe tanc si si-a tasat coloana vertebrala. La spital venise pentru un episod de BPOC, care nu avea legatura cu toate intamplarile astea gratioase din viata ei.
            A doua zi, doamna G. m-a chemat discret la dansa si mi-a sugerat sa nu mai port "cercei din astia mari". L-a sfatuit si pe A.C. (care era la patul de vis a vis, ocupat sa afle cati "sori si frati" are o alta pacienta), sa isi tunda parul, care pentru gusturile dansei, era prea lung.
           Asa ne-a ramas tuturor in minte doamna G., prima pacienta pe care am consultat-o, si de care ne-ar fi teama si acum, in ipostaza de medici.

Oana


           Sa zicem Pascale, pentru ca asta e perioada lor... dar lucrurile sunt valabile pentru orice sarbatoare, chiar si pentru cele mai putin religioase.
           Inca de mici ni s-a implementat trairea unui moment de sarbatoare intr-un anumit mod, care sa nu-l dezamageasca pe cel caruia ii este destinata. Suntem "obligati" sa ne simtim bine de sarbatori, chiar si atunci cand nu intelegem pe deplin sensul lor. La noi in tara in mod special acordam o importanta deosebita fiecarui eveniment crestin, dar putini dintre noi il traiesc sufleteste.
           Sa ne referim la Paste.. Se intampla un fenomen tragi-comic, as putea spune... In primul rand, ideea de a gusta din trupul si din sangele unei entitati despre care se presupune ca la un moment dat a fost om, mi se pare de-a dreptul macabra! Nu ne face asta oare niste canibali? Cum am putea crede ca odata ce am mancat, chiar si simbolic, din carnea unui fost locuitor al Planetei, si am gustat din sangele care odata i-a trecut prin vene si prin artere, suntem mai credinciosi? Ni s-au absolvit deja o parte din pacatele pe care le savarsim zilnic, cu buna-stiinta? Apoi, cum am putea crede ca stand sub haina Parintelui si insirandu-i toate pacatele noastre de oameni, suntem aproape iertati orice rau am fi facut? Cred ca multe dintre pacatele pe care le facem nu le regretam, mai mult chiar, le-am face si a doua, si a treia oara, pentru ca viata intreaga e construita in asa fel incat nu ne putem abtine de la ele, oricat de credinciosi am fi. Apoi, postul... ne abtinem de la carne, oua, lapte, devenim aproape vegetarieni pentru o perioada considerabila de timp, pentru ca, la cateva minute dupa ce "aducem lumina" in casa, sa ne infruptam din toate lucrurile la care am poftit. Umflam burtile, crestem colesterolul, facem pancreatita, dar  merita! Pentru cateva minute de placere! Mi se pare atat de stupid ca cei care se cred atat de credinciosi nici nu inteleg sensul credintei. Ei nu vor manca in timpul postului cu o furculita care a atins branza, caci " s-a spurcat"! Hai sa fim seriosi!! Nu e ca si cand ai simti pe furculita gustul branzei si Dumnezeu te-ar pedepsi pentru ca ai simtit placere! Trecand apoi la urmatorul moment, si anume "Mersul la luat Lumina"... Am participat de cateva ori la chestia asta, si mi-a fost suficient.. Lumea se ingramadeste sa ia Lumina chiar de la preot, care se presupune ca a luat-o direct de la sursa. Aceasta Lumina a ajuns sa fie oarecum personificata. O luam ca pe un animalut de companie sensibil, avem grija de ea pe drum, respiram usor ca sa nu o stingem, si cu greu ajungem acasa, unde, in sfarsit, rasuflam usurati. Vine si momentul in care ciocnim cu bucurie sadica ouale rosii, care totusi, simbolic, sunt impregnate cu sangele lui Isus. Un lucru pe care l-am remarcat deseori este felul in care se pune accentul pe "Hristos" atunci cand se ciocnesc ouale. Multa lume il pune pe a doua silaba, ca si cand ar incerca sa inlature ideea ca altcineva a fost cel care a inviat. "HrisTOS a inviat, nu altcineva!"
            Plini de constiinciozitate respectam regula dupa regula, si traim cu senzatia ca asa nu putem gresi. Dar astfel gresim cel mai mult. Am ajuns atat de preocupati de "ce trebuie facut" incat am uitat care a fost esenta. Si esenta, pentru mine, consta in a face lucruri bune pe Pamant, si mai ales, in a evita sa le facem rau celorlalti.

"This is my simple religion. There is no need for temples; no need for complicated philosophy. Our own brain, our own heart is our temple; the philosophy is kindness."
Oana
...

              M-am saturat sa aud in fiecare zi pe orice site de socializare, pe orice canal tv, pe orice perete, in orice metrou.. aprecieri negative despre tara asta. De fiecare data cand am vazut o astfel de idee mi-am spus in gand: " in loc sa va plangeti mai bine ati face ceva util sau ati inceta voi insiva sa faceti lucruri de care altii la randul lor sa se planga".
            Nu o sa vorbesc aici despre saracia noastra, nici despre nedreptate, ci despre LIPSA DE EDUCATIE a oamenilor, care ma scoate din minti.
            Mergand intr-una din diminetile trecute spre spital, si trecand pe langa un centru medical privat, vad in curtea acelei institutii un cuplu de batrani. Oameni cu o experienta de viata, care au trecut prin multe, si care au asistat oarecum la declinul societatii noastre din ultima vreme. Cu toate astea, batranul din cuplu merge langa un pom si incepe sa mictioneze acolo, in vazul tuturor celor care treceau pe strada, si al sotiei, care nici ea nu era deloc jenata. A fost  cu atat mai penibila intamplarea cu cat se afla chiar in curtea centrului medical! Nu pot crede ca nu a avut rabdare sa mearga pana acolo. Cred, insa, ca nu stia sa foloseasca toaleta! Omul e obisnuit sa faca la pom!
             Din aceeasi categorie, in alta seara ieseam de la un alt spital, pe prestigioasa cale a Victoriei. In fata mea au aparut 2 tineri care se voiau a fi aratosi, aproape luxosi.. imbracati la sacou, suficient de increzuti cat sa atraga priviri naive. Nimic exagerat pana aici. Tinerii se opresc, insa, amandoi, la un pom, si incep sa mictioneze impreuna acolo, ca 2 camarazi apropiati, care nu se parasesc nici la bine, nici la greu, si isi fac toate treburile impreuna, chiar si cele mici. Am luat-o putin mai spre dreapta, ca sa nu ma stropeasca din greseala, si mi-am continuat linistita drumul labirintic si neprevazut pana acasa.
Schimband registrul si trecand la categoria "intamplari de prin metrou", iata la ce am asistat tot zilele trecute: gasisem un loc in metrou, pe care l-am ocupat dupa ce m-am asigurat ca cineva din preajma nu are mai mare nevoie decat mine. In fata mea stateau comod 2 tineri de sex masculin bucurosi de viata, ca orice tanar care isi "traieste viata la maxim" si se multumeste cu atat, pe principiul ca o sa aiba timp suficient de dormit pe lumea cealalta. Dupa 1-2 statii intra in metrou un cuplu care avea o fetita de 3-4 ani. Fetita si-a manifestat prin viu grai dorinta de a sta pe scaun. Parintii, pe care i-am admirat, i-au atras atentia sa nu mai elaboreze asemenea pretentii si sa se multumeasca stand in picioare. Cei 2 tineri, care se aflau in fata fetitei, ii zambeau, caci era o dragalasa, dar aveau in privire si un soi de mila.. ca si cand ar spune: " ce pacat ca locul e ocupat de noi!". Langa mine, o batrana a chemat-o pe fetita doar ca sa o mangaie pe cap, nu ca i-ar fi cedat ea locul, caci, dupa cum spuneam, era o fetita dragalasa. M-am ridicat, ca se sa aseze copilul, dar nu inainte de a le arata tinerilor de vis a vis o privire plina de repros pe care probabil nici nu au inteles-o, si au perceput-o ca pe un avans.