Ma scoate din sarite ideea care se propovaduieste in zilele noastre, de a trai clipa la maxim, fara grija zilei de maine. La toate emisiunile de cultura mondena de la noi din tara apar persoane devenite peste noapte vedete, ce raspund oricarei intrebari prin celebrul si clasicul "important e sa ne simtim bine". Ca si cand pana atunci au muncit intens, si-au dat duhul la birou, le-au transpirat creierele in incercarea de a gasi inovatoare solutii pentru probleme de interes international, iar acum, dupa tot efortul depus, au parte de un binemeritat concediu pentru tot restul vietii, in care singura lor grija va fi sa se simta bine si sa fie sexy. Toata viata lor se invarteste in jurul indeplinirii unei nevoi primordiale, si anume placerea.
               Daca divele hedoniste ar sta in casele lor sau in orice alt loc in care sa fie ferite de ochii si urechile publicului, nu as zice nimic (poate nici nu as afla, si prin urmare nici nu as mai comenta), dar ele vin cu zambetul lor grosolan in fata televizorului si afirma clar si raspicat ca pentru ele, important e sa se simta bine. Nu conteaza consecintele pe care le-ar avea punerea in aplicare a acestui plan malefic, ticluit cu grija. Aceste vedete ale noastre se afiseaza nonsalant in ipostaze rusinoase, ne povestesc ce si-au mai cumparat si pe unde au mai umblat, ca si cand ar avea asta vreun impact asupra vietilor noastre. Ce ne pasa noua dragelor ce pantofi vor incalta picioarele voastre regesti? Sa va pozeze CanCan-ul, Spy-ul si celelalte reviste de scandal...stati linistite acolo, pe paginile din revista..e suficient pentru fanii vostri. Cine vrea sa va vada, sa cumpere o revista din asta de barfa. Nu mai veniti sa va mai urmarim si in dinamica, sa ne puneti in fata faptului implinit! Poate ca ati replica: "Cine nu vrea sa ne vada, sa nu se uite!" Dar cum sa va explic.. ati inceput sa apareti si la stiri, iar lucrul asta devine cu adevarat deranjant! Daca intr-o emisiune care se vrea a fi despre stiri apar 2 cazuri de viol, 3 cazuri de malpraxis si 5 cazuri despre diferite persoane publice, inseamna ca venirea Apocalipsei e iminenta. Am suferit un accident vascular cerebral in urma cu un numar de ani cand, la stirile cele mai importante ale zile, a aparut M_a sa ne vorbeasca despre cum i-a intarziat menstruatia, punandu-ne in alerta ca s-ar putea sa apara un copil mai important decat Mesia. Va prefaceti molestate de paparazzi, produceti cateva lacrimi de suferinta pentru ca vietile voastre private sunt terfelite...dar aveti voi altceva de afisat? Aveti voi vreo meserie sau ceva profesional de care sa va legati? Daca v-ar deranja atat de tare lucrul asta, nu ati mai accepta invitatii la diverse emisiuni, nu ati mai acorda interviuri despre lucruri atat de personale. Tragedia este cu atat mai mare cu cat, pentru adolescentii si tinerii care inca nu au niste principii de viata conturate si care urmaresc diferite traiectorii pe care le-ar putea urma, voi reprezentati niste exemple. In creierele lor netede voi sunteti niste etaloane. Si uite-asa ei isi vor trai viata avand impresia ca datoria lor e sa se simta bine!
                Acestei idei simple si stupide ii vin in ajutor chiar si seriale, unul din acestea fiind binecunoscutul "Gossip Girl". In film este vorba despre niste personaje dragute, pe cat de bogate material pe atat de sarace spiritual, care se lafaie in masini, haine de firma si petreceri scumpe fara ca ei sa depuna vreun efort. Singura lor preocupare este sa se simta bine, sa se odihneasca pentru a putea tine piept cat mai multor petreceri. Profesorii se indragostesc de elevele lor si ajung chiar la inchisoare pentru ele (dar ce nu face omul din iubire,nu?), x se cupleaza cu y care se cupleaza cu z si care afla apoi ca il iubeste pe y care a fost cu x. Ce intrigi fascinante si cat de complexa este aceasta lume a personajelor care s-au nascut vedete! Iata cum se desfasoara o zi obisnuita din viata unui astfel de personaj:  se trezeste, este servit la micul dejun de catre menajera cu un pahar de whiskey, dupa care i se astern pe pat hainele pe care le va afisa in public in ziua respectiva, apoi merge la shopping unde se intalneste cu prieteni si fani, dupa care merge la o cafea, caci s-a extenuat in alergatura dupa haine "da firma". Nu apuca sa-si termine cafeaua ca este asaltat de telefoane care il cheama la 1000 de petreceri, si astfel e pus in imensa dificultate de a alege la care din ele va presta in noaptea respectiva. Ajutat de prieteni de nadejde, izbuteste sa aleaga in sfarsit pe cea mai extravaganta dintre ele. Dupa ce isi incanta stomacul cu niste mancaruri alese, merge sa se odihneasca putin in palat, pentru a fi in forma la petrecere, unde se va intalni, bineinteles, cu vechi, actuale si viitoare iubiri. Ajunge la petrecere, se da de 3 ori peste cap si apoi incepe o noua zi palpitanta.
            Cam asa se traieste o viata mondena. Nu avem nevoie sa muncim (poate doar sa alergam de la magazine la coafor si apoi la solar). Simtindu-ne bine, banii vor cadea din cer, deci cu putin noroc, o sa fim platiti pentru simplul fapt ca existam. Daca mai aparem si pe micul ecran sa aratam lumii ce ne-am mai cumparat, vom primi si un bonus care ne va permite desfasurarea armonioasa a vietii in parametrii in care am obisnuit-o.

            Poate ca  nu am trait suficient de mult timp incat sa dobandesc o idee certa despre ce inseamna dragostea avand ca baza propria experienta de viata. Pot sa imi imaginez, insa, ce inseamna ea, traind pasiv experientele altora, persoane reale, personaje din filme sau din carti. Ceea ce deduc eu, insumand toate acestea, este faptul ca dragostea pura e rara, atat de rara incat e traita cu adevarat de foarte putini oameni.
            Felul in care percepem noi dragostea e total anapoda. Se spune ca daca iubesti pe cineva, esti capabil sa-l lasi sa traiasca fericit, chiar daca fericirea lui nu implica prezenta ta. Cati oameni inteleg lucrul asta in 2013? Pentru noi, dragostea e sentimentul care se infiripa din cand in cand, atunci cand partenerul iti spune ceea ce vrei sa auzi, cand iti face o surpriza placuta sau oricand te face sa te simti bine. Dragostea asta falsa consta de fapt intr-o serie de momente de placere, despre care, atunci cand le simti, nu realizezi ca sunt tranzitorii, si le confunzi usor cu sentimente mai intense. Ori dragostea adevarata e cea pe care o simti fara ca cel pe care spui ca-l iubesti sa faca ceva...pe care o simti, pur si simplu, si pe care nu o poti explica. Nu iubesti cu adevarat pe cineva "pentru ca..." il iubesti si atat.
            Un fenomen la care asistam in aceasta perioada este pseudo-dragostea prin feed-back negativ. Cu alte cuvinte, crezi ca il iubesti pe cel care te respinge, care nu iti acorda importanta, care afiseaza o nepasare si o indiferenta fata de tine si de ceea ce reprezinti tu. Acest fenomen exista din cele mai vechi timpuri, dar in zilele noastre s-a accentuat. Imi amintesc ca in vremea cand Eminem era in voga si isi exprima in versuri misoginismul, toate tinerele erau indragostite de el. Era un paradox care se intampla... cu cat spunea mai mult ca le uraste, cu atat mai mult il iubeau ele. De ce nu e asta o iubire adevarata? Pentru ca odata ce "partenerul" a cedat, sentimentele tale pentru el scad incet-incet. Misterul dispare, curiozitate scade, el se transforma din zeu in om obisnuit, iar tu incepi sa il privesti cu alti ochi. Ajungi incet-incet sa nu il mai placi, iar asta atrage dupa sine intensificarea sentimentelor pozitive ale lui fata de tine. Diferenta principala intre dragostea adevarata si cea despre care crezi ca e dragoste consta in faptul ca una te inalta, cealalta te doboara. Incepi sa-ti construiesti viata in functie de dorintele si de nevoile celuilalt, care e dotat cu un egosim suficient de mare incat sa se gandeasca numai la propriul bine. Cand ai o astfel de persoana langa tine, fiecare cuvant dulce e simtit exacerbat, si iar ai un puseu de pseudo-indragosteala care da un nou sens vietii tale. Pe toate celelalte lucruri urate pe care le face ai tendinta sa le ignori, sau sa le dai un inteles atenuat. Intregul sir de trairi e distorsionat, si oricate persoane te-ar atentiona, continui sa te cufunzi in acest abis sentimental. Daca esti o persoana cat de cat rationala, cel mai bun lucru pe care ai putea sa-l faci ar fi sa-ti imaginezi viata langa celalalt, pornind de la premisa ca asta ar fi modalitatea suprema de materializare a relatiei. Ajungand in acest punct, oricati fluturasi ai avea in stomac sau in cap, nu ai cum sa nu vezi daca viitorul tau langa acea persoana este ceea ce ai vrea sa traiesti sau nu.
              Sunt curioasa cati oameni ajung in zilele acestea, sa se indragosteasca de colegi sau de alte persoane care exista constant in viata lor, pe care le vad in diferite ipostaze si la care admira cu totul alte lucruri in afara de par, fund, ochi. Care sunt impresionati de modul de a actiona persoana respectiva, de timbrul vocii, de felul in care se aseaza pe scaun si de privirea lui, nu de ochi si de gene. Asta este, pentru mine, o iubire autentica.
          

               Pe masura ce trec anii, liceeni se pregatesc tot mai intens de sustinerea unuia dintre cele mai importante examene din viata lor. Zi de zi, noapte de noapte, ei lucreaza neincetat la construirea unei personalitati de succes, care sa treaca triumfator prin cele mai mari obstacole ale destinelor. Este o munca serioasa pentru fiecare dintre ei, si ca orice concurs important, necesita o competitie acerba, care sa-i tina in forma si care sa-i stimuleze sa ofere tot ce au mai bun in fata acestei ferestre deschizatoare de drumuri, care este Bacalaureatul.
               Evitand ingrasarea porcului in ajun, adolescentii incep pregatirile imediat dupa sustinerea examenului de Capacitate, ca sa nu-si piarda antrenamentul. Odata intrati in liceu, ei trebuie sa intemeieze prietenii care sa-i ajute sa parcurga mai usor urmatorii 4 ani. In acest sens, incep cautarile in imediata apropiere a cladirii in care se desfasoara cursurile. Viitorii camarazi care ii vor sustine in studiu trebuie sa indeplineasca anumite criterii: sa detina un anumit grad de vagabonteala, sa reziste la bautura, sa aiba cateva dovezi ale statutului de smecher (cum ar fi tatuajele, vocabularul bogat in argou), lucruri necesare trecerii printr-o viata care le sta impotriva. Aderarea la o astfel de gasca nu este, insa, atat de usoara. Pentru a fi acceptati, ei trebuie sa treaca numeroase teste care sa le demonstreze tupeul si nesimtirea, trasaturi esentiale apartenentei la grupul respectiv. Astfel incat, ei vor fi nevoiti sa participe la numeroase baute care sa le asigure o minima toleranta la 2 sticle de tarie. E imperios necesar sa evite intrarea in coma, lucru de-a dreptul rusinos si care va atrage dupa sine nu numai izgonirea din gasca perfecta, dar si marginalizarea si umilirea in fata intregului liceu. Cei norocosi, care nu s-au facut de ras in fata unor probe de bun simt, vor trece in etapa urmatoare, si vor da proba clubului. Aici, fetele trebuie sa demonstreze ca pot atrage in mrejele lor orice vagabond, ca pot dansa pe mese, sustinandu-si echilibrul pe catalige. Intrucat exista si fete pe care terenul genetic nu le avantajeaza, vor fi necesare si in club cateva lectii, care vor fi invatate de la colegele mai mari. In club, baietii vor demonstra ca pot atrage distinse domnisoare chiar si cand chipurile par respingatoare, folosind vorbe dulci si apelative cum ar fi celebrul "fa".
             Extemporalele vor fi sustinute smechereste, nu prin invatare. In fiecare clasa exista cate un tocilar fraier, care si-a ascultat parintii, mergand impotriva curentului. El este pastrat in clasa tocmai cu acest scop, de a trage dupa el smecherii. Intrucat de cele mai multe ori tocilarul este reticent, el va primi diverse amenintari inaintea oricarui examen, uneori si o corectie fizica profilactica, aratandu-i ce il asteapta in cazul in care acesta se impotriveste.
             Bineinteles ca, pe langa atitudine, ei vor avea in posesie si cateva parale pe care le vor extrage de la parintii care cred orbeste in odraslele lor. Pentru ca merita, 3 sferturi din clasa va veni cu limuzina la liceu, blocandu-i si facandu-i de ras pe profesorii naivi, care cred ca Loganurile lor inca mai au loc in curtea liceului.
            Dupa ce se pregatesc intens 4 ani, vine in sfarsit, si BAC-ul. Chiar si cei care au luat-o mai incet cu invatatul pe parcursul liceului, vor face acum tot ce le sta in putinta pentru a depasi acest obstacol. Pentru asta, fetele se vor transforma in regine, cumparand rochii de seara care mai de care mai impopotonate si mai inaccesibile. Acestea nu vor fi cumparate din tara, intrucat se pot nimeri doua regine la fel. Motiv pentru care, constiincioase, ele fac o sesiune de shopping pe strazile din marile orase ale lumii, facand concurenta vedetelor de la Hollywood. Evident ca dupa ce au cumparat o rochie de mii de euro, care se termina mult in spatele lor, necesita bijuterii si o freza pe masura. Viitoarele mirese vor avea grija sa nu-si aleaga data nuntii chiar in perioada balului de absolvire, caci risca sa se coafeze singure la domiciliu. Baietii vor face si ei cam aceleasi lucruri, pentru a nu-si face colegele de ras. Dupa ce cheltuiesc o avere pe haine si pe accesorii, elevii entuziasmati isi vor cumpara cate o masca morala pe care o vor arata in societate si de care, evident, se vor debarasa imediat dupa ce au pus gurile pe bautura.
           Sa le uram succese maxime!

               Am o imensa admiratie pentru oamenii ambitiosi, determinati, care isi respecta principiile si promisiunile, dar care intr-un fel sau altul reusesc sa ramana inserati in societate. O spun pentru ca sunt numeroase persoane care au atins apogeul succesului profesional si financiar, dar sufera de o sociopatie care ii tintuieste intre cei patru pereti ai casei. In egala masura, persoanele exagerat de sociabile, sufletele petrecerilor, care dincolo de viata publica nu mai traiesc nimic, imi par demne de mila. Este evident ca cei mai putin preocupati de lucrurile care se intampla in jur, superficialii, daca ii pot denumi asa, grosso modo, sunt mai fericiti. Ceea ce nu stiu ei, insa, este faptul ca traiesc o fericire ieftina, materiala, o fericire care se atinge usor si dispare la fel de usor. Dincolo de fericirea lor este nimic. Nu cred ca fericirea este aceeasi pentru toata lumea. Poate ca daca ne referim strict la acea stare, la echivalentul sufletesc al orgasmului, cum zice Cartarescu, ea e resimtita la fel de toti. Suntem fericiti si cand stranutam, si cand mictionam.. teoretic se elibereaza endorfine, deci este si asta un moment de fericire. Dar eu cred ca starea de fericire e mai complexa de atat...are diferite grade de profunzime si inteligenta. Cum sa fie sentimentul unei mame care isi tine pentru prima data copilul in brate, acelasi cu cel al unui tanar beat, care s-a afundat intr-o voie buna naiva?
             Timpurile in care traim sunt inselatoare. Oamenii se folosesc de cuvinte pentru a induce ganduri si stari sufletesti. Atat de mult s-au obisnuit sa foloseasca unele cuvinte, incat nici nu mai realizeaza ca nu simt cu adevarat ceea ce exprima ele. O spun...o spun tot mai des...in mintea lor se creeaza ideea ca e adevarat ceea ce tocmai au spus... apoi sufera daca nu primesc feed-back pozitiv. Vorbe mari se arunca gratuit..si ele poarta o incarcatura imensa, resimtita mai ales de cel caruia ii sunt adresate. "The kindest word in all the world is the unkind word, unsaid"-spune un proverb al unui autor necunoscut.
             Traim intr-o lume care nu ne mai ofera prilejul de a afla cine suntem cu adevarat, si ce cautam noi pe acest Pamant. Suntem preocupati sa construim aparente, imagini, destine fortate. Chiar cand ai inceput sa pasesti pe un drum ce pare construit pentru tine, astepti de la ceilalti confirmari ca te afli in directia buna. Parca fiecare din noi are o imagine de aparat, se inconjoara cu atribute si trasaturi care il caracterizeaza mai mult sau mai putin...pe el, omul in carne si oase, omul care a fost de cand s-a nascut, neslefuit de societate, sau mai degraba de cerintele acesteia. 
             Cei mai josnici oameni pentru mine sunt cei care fac promisiuni fara sa se gandeasca, macar pentru o clipa, daca le pot respecta. Care te asigura ca totul va fi bine, dar nu vor face nimic pentru asta. Care te vor lua in brate, iti vor declara iubire si sprijin, numai pentru ca lumea ta sa fie roz pentru putin timp. Care stiindu-ti slabiciunea, vor profita de ea in interes propriu...poate nici macar atat, ci doar ca sa-si demonstreze ca au totul sub control. Oamenii care nu sunt langa tine pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce reprezinti in societate.

                  Cu inima cat un purice, ajung in aeroport, unde ma astept sa se intample lucruri variate, unele destul de previzibile, altele mai putin. Gasesc ghiseul la care ar trebui sa ma asez cu scopul de a lasa bagajul de cala, dupa care stau frumos in asteptare. O varietate de oameni in fata mea: unii mai hiperpigmentati, altii mai palizi, emanand diverse odoruri mai usor sau mai greu acceptabile. Langa unii dintre ei nu pot sta, oricat suflet as avea. O mireasma aproape cadaverica ma trimite la multi metri departare, si iar imi revine in minte ideea ca la noi ar trebui sa se faca niste filtre in spatiile publice, si sa nu fie lasat oricine sa intre oriunde. Doua persoane se cearta intre ele din motive banale, altcineva are un conflict cu angajatul aeroportului. El vrea sa treaca peste reguli, pur si simplu pentru ca e sarac si nu are bani sa isi cumpere o geanta de mana care sa se incadreze in standarde..dar daca nu are bani de o geanta de mana cum a avut bani de bilet? E vorba despre o ierarhizare a prioritatilor. Cu siguranta el avea discursul pregatit de cand si-a luat biletul. Ca sa nu ma trezesc in pielea goala, trebuie sa-mi pazesc lucrurile si sa nu ma las absorbita de tot ce se intampla interesant in jurul meu. Romanii sunt atat de saraci incat fura si lucruri care nu le trebuie, sub pretextul ca nu se stie ce pot face cu ele. Lumea din jur comenteaza ca angajatul aeroportului nu se misca mai repede, ca sunt ghisee inchise care ar putea fi folosite, ca e cald, ca e frig, ca e inghesuiala. Nu conteaza motivele, ei trebuie sa comenteze, pentru ca doar asta stiu sa faca. Au dobandit, traind aici, o tendinta de a pune la indoiala tot ce aud, de a face orice pentru a-si atinge propriul interes, de a duce in permanenta o lupta apriga, din care nu au nimic de castigat.
              Trec, in sfarsit, de primul obstacol, si ma indrept catre punctul de control al pasapoartelor. Ma asez la alta coada, care merge mai repede. Oamenii, grabiti in continuare ca nu cumva sa piarda avionul ce urmeaza sa plece peste cel putin 2 ore, se inghesuie in continuare si ma imping de la spate cu privirile in lateral, ca sa nu cred ca ei sunt cei care imi dau coate si genunchi. Ajungand in locul cu pricina, angajatul aeroportului imi zambeste dulceag, caci sunt femeie tanara si merit, dupa care imi continui drumul plin de aventuri. Ajung la imbarcare. Ma asez pe un scaun si privesc, parca, o comedie ce se desfasoara sub privirile-mi naive. Lumea e ceva mai relaxata, putin obosita dupa ce s-a luptat atat ca sa ajunga pana acolo. Unii asculta manele la telefon, altii folosesc mobilul doar din plictiseala. Incep sa sune diverse persoane sau sa vorbeasca singuri, spunand cu voce tare nimicuri menite sa impresioneze oamenii de langa. Am ocazia sa vad persoane la care, pe acelasi tesut cutanat, coexista tatuajele si jegul. Ma gandesc ca nu se spala tocmai pentru ca nu cumva sa stearga tatuajul in care au investit un salariu intreg. Prin fata mea trec si oameni care nu au dinti in gura, pentru ca au preferat sa-si cumpere lanturi groase de aur. Desigur, lipsa dintilor nu e la vedere decat daca zambesc, dar lantul straluceste din departare, astfel incat alegerea e simpla. In fata mea, o tanara in bluza lunga si mulata, ma surprinde prin alegerea pantofilor: toc de 20 cm, ce o chinuie la fiecare pas marunt. Imi imaginez cum avionul se va prabusi intr-o mare, iar ea va inota cu vesta de salvare si cu incaltarile care o trag la fund. Rad singura.. si lumea din jur crede ca-s nebuna. Gandurile imi sunt inabusite prematur de aglutinarea oamenilor catre poarta. Se strang unii in altii de parca ar vrea sa formeze un tot unitar. Inca nu s-a anuntat poarta la care trebuie sa asteptam, dar cineva "cu pile" a aflat care este aceasta, si vestea s-a transmis prin viu grai de la o persoana la alta. Cand nu sunt atenta, cineva se baga in fata mea si adopta o privire periculoasa, ce imi ucide gandurile critice inainte de a se naste. In spate simt suflarea calda a cuiva. In stanga, cineva imi gadila obrazul cu parul. Apare si angajatul care trebuie sa ne verifice biletele. El anunta categoriile de pasageri cu prioritate si care trebuie sa se aseze in stanga. In scurt timp, o multime de oameni ajunge in acea parte, sfidand vorbele angajatului, sau crezand ca pot invoca nenumarate motive care i-ar incadra in acea categorie prioritara. Trec, cu greu, si de acest obstacol, si ma urc in autobuzul menit sa ne duca in fata avionului. Ciudat, lumea nu se bate pe scaune, ca in RATB, ci pe locurile de langa usa. Nu ar inainta in autobuz nicicum, pentru ca ei trebuie sa fie primii care se urca in avion. Epuizata si furioasa ajung si in fata avionului. Autobuzul opreste, oamenii sunt cu fetele lipite de geam. Se deschid usile, si ei o iau la fuga spre avion. Navalind inauntru, aleg locurile cele mai "bune", blocheaza culoarul, si in sfarsit, se aseaza stinsi pe scaune. Urmeaza cateva conflicte cu stewardesele, pe motiv ca "ei nu sunt fraieri sa-si inchida telefoanele", dupa care lucrurile se linistesc. Incerc sa adorm si sa uit pentru putin timp de lumea care ma inconjoara. Ma trezeste, insa o manea ce se auzea initial din castile unui pasager aflat pe scaunul din fata mea. Alt pasager se arata incantat de melodia ce se auzea in surdina, iar proprietarul castilor, simtind entuziasmul, decide sa ii faca un bine si sa renunte la casti, pentru a ne incanta tuturor auzul cu smiorcaiala lui salam.. salam, cu litera mica, da. Ma pregatesc sa-i comunic vecinului aversiunea mea fata de muzica ce-i iese din telefon, dar din fericire apare stewardesa si imi usureaza munca. Ajung la destinatie, dupa cateva ore care mi-au parut o vesnicie. Avionul se opreste. Romanii, nerabdatori, isi deschid telefoanele (cei putini, care le-au inchis pe parcursul zborului), se ridica in picioare. Zguduirea lor de catre aeronava aflata in miscare nu ii deranjeaza, pentru ca ei traiesc in permanenta pe un camp de lupta, si nici rugamintile stewardeselor. In sfarsit, cobor... ma asez la alta coada, care merge mai repede. Ma minunez din nou de vestimentatia si de limbajul colegilor de zbor. Dupa ce imi iau si bagajul de cala ies din aeroport, unde ma intampina un aer care miroase altfel.. oameni relaxati si pasnici, carora imi vine sa le zambesc doar din admiratia pe care o simt fata de ei. Si ma intreb cat timp mai e pana cand vom adopta si noi atitudinea lor.

                  Accesoriile, dupa cum le spune si numele, sunt obiecte de care ne putem lipsi, dar pe care, daca le purtam, ne imbunatatesc imaginea si ne fac sa parem mai interesanti. Suna incredibil, dar de multe ori ele ne dau niste buline negre unanim recunoscute. Unul din accesoriile de nivel inalt, folosite de persoane aparent importante, sunt acei dinti de aur, sau inveliti in aur sau argint, pe care le poarta rapperii de clasa. Scopul lor este sa urateasca gura, sa ingreuneze vorbirea si masticatia, si mai ales, sa evidentieze lipsa de simt al ridicolului. Trebuie sa recunoastem, insa, ca persoanele care le poarta au o dantura de milioane. Sunt multe accesorii care merita incluse in acest top. M-am referit, insa, la cele mai frecvent intalnite, si care pe mine, personal, ma intriga mai mult decat altele.
                Locul 10 este ocupat de pantalonii de trening. Atat timp cat sunt purtati la alergat, la munte, la sala de sport, sunt cat se poate in elementul lor. Nu inteleg insa, care e rostul purtarii lor pe strada sau in malluri. Se creeaza un paradox cand cocalarii imbraca pantaloni de trening gri si tricouri negre, mulate. Nu datorita combinatiei coloristice, ci din cauza faptului ca pantalonii sport dau senzatia unei persoane care trage de fiare din greu, sportiv de performanta, iar tricoul mulat dezvaluie sunculite nebanuite daca incepi vizionarea cocalarului de jos in sus. Acestei tinute i se asociaza de regula un accesoriu nelipsit: cheia de la masina. Dorind sa dea senzatia unui om ocupat, aflat intr-o continua alergatura, acestea vor fi tinute mereu la indemana. In niciun caz ca dovada a avutiei, ci pentru ca, dupa cum spuneam, sunt persoane ocupate, care nu au timp sa isi bage cheile in buzunare.
               Locul 9: caciula din blana. Purtarea acestor caciuli este cu atat mai ridicola, cu cat ea nu se datoreaza frigului, ci modei. Inainte de a fi anuntati ca ele sunt in voga, nimeni nu le-ar fi purtat pe strada. Acum, insa, in anotimpul rece, toate capetele se termina in acesti bulgari de blana. Toata lumea are cap pufos, demn de mangaiat. Ca niste bichoni giganti sau ursi polari  in 2 labe, femeile, dar si barbatii se plimba prin frig mandri ca se incadreaza in ultimele tendinte.
               Locul 8: UGG-urile. Sunt la moda, sunt mega-purtate si apreciate, insa mie imi par ridicole. Trebuie sa recunosc comoditatea pe care ti-o confera, insa remarc faptul ca multe fete le poarta mai degraba pentru aspectul lor decat pentru lejeritatea mersului. UGG-urile iti dau senzatia ca picioarele fetelor se termina in labe de urs. Au o haina draguta si feminina, pantaloni mulati sau ciorapi, si UGG-uri! E ca si cand ai imbraca un ursulet in rochie. Dincolo de apartenenta lor la ultima moda, UGG-urile sunt de departe cele mai grosolane incaltari care pot exista!
               Locul 7: sapca si basca. Utilitatea sepcii poate fi unanim recunoscuta, atat timp cat cozorocul se afla in fata, deasupra fruntii. Ce nu inteleg eu insa, este rostul acesteia cand e purtata invers. Nu poate fi vorba de moda, intrucat sapca pusa invers arata cu adevarat taraneste, deci ma gandesc ca singurul motiv de a o purta astfel este acela de a-ti ascunde podoaba capilara sau absenta acesteia. Dar de ce sa o porti invers? pentru ca ai ochi frumosi si demni de aratat in societate, dar parul iti scade valoarea, asa ca il ascunzi cu grija sub un accesoriu si te rogi sa nu fie nevoie sa il dai jos in alta parte decat acasa.  Cu basca e alta poveste, mai mult o parere personala, ce poate fi usor combatuta, pentru ca tine de gusturi estetice. Basca nu tine de cald, si nici de soare, astfel incat singurul motiv de a fi purtata este cel estetic. Mie imi pare ca oricui i-ar sta mai bine chel sau cu parul valvoi decat cu o basca in cap, mai ales cu una care te duce cu gandul la Gavroche,  si care iti da un aer strengaresc de clasa a 5-a.
               Locul 6 este reprezentat de o componenta vestimentara absolut normala daca ar fi purtata asa cum trebuie: blugii. Pentru ca sunt piese atat de banale, barbatii cu un ascutit simt al esteticii au decis sa le schimbe putin rostul. Ei ii poarta acum "suflecati". Daca ar sufleca ambii craci, din nou ar cadea in groapa banalului, si lumea ar putea sa creada ca sunt pantaloni 3/4 cumparati ca atare. Ca sa elimine aceasta confuzie, smecherii poarta un singur crac suflecat.
               Locul 5: un obiect vestimentar pe cat de intrigant, pe atat de ridicol, il reprezinta maioul cu gaurele. Nu oricine are curajul sa poarte aceasta "haina", intrucat ea necesita existenta unui torace sexos si mai ales a unor mameloane impecabile. Ce poate fi mai seducator decat un piept de barbat viril cu smocuri pilozitare iesind grabite prin gaurelele maioului? Pare greu de crezut, dar exista si barbati curajosi, care merg pe strada astfel imbracati. Cu un al saselea simt, ei percep privirile avide ale femeilor, si pe cele invidioase ale barbatilor cu mameloane ombilicate sau cu par blond.
               Locul 4: ciocatele. In urma cu aproape un deceniu, ciocatele feminine erau la mare moda, astfel incat au fost adoptate de toate fetele care doreau sa se incadreze in parametrii estetici ai momentului, inclusiv de mine. Asa ca o pot spune din proprie experienta: ciocatele sunt cu adevarat periculoase, atat pentru purtatoare, cat si pentru trecatorii din jur. Pentru purtatoare pentru ca, pe orice alt teren pe care il pasesti, in afara de o campie neteda, ele iti pot sta impotriva si te pot propulsa intr-o secunda pe o lume in care stelutele verzi inlocuiesc cerul. Pentru trecatorii din jur, pentru ca ii poti rani cu ciocurile acelor pantofi. Cu putin efort le poti gauri gambele daca ai un mers mai hotarat. Din fericire, acest gen de incaltari au fost scoase din schema modei feminine, dar cea masculina a adoptat varianta atenuata: pantofi cu bot lung, dar neascutit. Periculozitatea lor este infima, insa ridiculozitatea se afla la un nivel destul de ridicat. Cu exceptia situatiei in care ti s-au amputat degetele de la picioare, acesti pantofi iti fac o talpa ce se apropie de dimensiunile schiurilor. Ele demonstreaza, insa, ca cei care le poarta traiesc pe picior mare.
              Locul 3 : unghiile false lungi (am facut specificarea intrucat exista si cele scurte, folosite de femeile de rand). Pe langa faptul ca mi se par absolut penibile, simbol al starii de femeie intretinuta (caci ce treaba poti face cu acele unghii? spalat vase nu, gatit nu, ingrijit persoane nu, scris la calculator-poate, dar ai apasa mai multe taste simultan, scris de mana-cu indulgenta, asta se poate face, dar ce secretara mai scrie de mana in zilele noastre?), unghiile false sunt cu adevarat periculoase...se pot infige in gat, la propriu, se pot taia vene.. femeile cu unghii false reprezinta un pericol public. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca a fost o perioada cand se purtau acele unghii false ascutite, ca ghiarele, sugerand, probabil, inrudirea purtatoarelor cu animalutele dotate de la natura cu ghiare adevarate. Singurul avantaj pe care il pot vedea in a purta acele unghii false interminabile il reprezinta folosirea lor pe post de obiecte de scarpinat, dar si asa lucrurile sunt incerte, intrucat daca te lasi purtata de val te poti trezi cu niste leziuni de grataj, suprainfectate. Hai sa zicem si ca, daca ajungi cumva la munte cu ele, le poti folosi (asta in cazul in care le-ai pus la un salon de renume si nu in orice bojdeuca) pentru a te agata cu ajutorul lor in cazul in care te afli in pericol de rostogolire.
             Locul 2 in clasamentul meu este ocupat de pantalonii cu turul lasat. Ei au fost purtati initial de catre baietasii de cartier complexati de picioarele lor prea lungi, care au adoptat moda cu scopul de a-si ascunde acest defect. Ei se simt mult mai bine in posesia unui torace lung, a unui fund care pare sa atinga strada si a unor picioare miriapodicesti, de cativa centimetri lungime. Ulterior, fetele au descoperit puterea seductiei acestor pantaloni (in cazul lor imprima si o discreta urma de mister, intrucat barbatii avizi dupa posterioare nu reusesc sa distinga forma, iar lucrul acesta ii intriga) si au adoptat moda.
             Locul 1: de departe, cea mai ridicola accesorizare pe care mi-a fost dat sa o vad a fost reprezentata de modul de a purta ochelarii de soare. De obicei, un om banal ar purta ochelarii chiar pe ochi, pentru a fi protejat de razele solare. Tinerii smecheri, insa, au evoluat, au iesit din anonimat si au dat un alt sens acestor accesorii: ori purtandu-le la spate, cu scopul de a proteja ceafa de arsuri sau de a avertiza trecatorii aflati in urma de existenta unei perechi de ochi vigilenti, atenti la tot ce se intampla in spate, ori purtandu-le pe frunte...nici pe ochi, nici pe suportul cranian, ci pe frunte. Acestia din urma par a avea doua perechi de globi oculari, una sub alta. Se trag din genul arahnoidian, dar pentru ca sunt putin mai evoluati, au mai pierdut cateva perechi de ochi de-a lungul timpului, ramananand in final cu 2.

                  Subiectul cocalarismului a fost supra-discutat, intors pe toate fetele, parodiat, dar cu toate acestea, iata ca personajele vizate inca exista. Ele se aseamana din acest punct  de vedere cu gandacii de bucatarie.. ii calci plin de bestialitate cu papucul pana le ies matele, ii dai cu spray pana te asiguri ca s-au intors ireversibil cu burtile in sus, te culci fericit, iar a doua zi gasesti altii, si o iei de la capat. Cam asa si cocalarii..au supravietuit si s-au dezvoltat in ciuda razboiului care se duce impotriva lor. Problema este ca dezvoltandu-se pe zi ce trece, semnele care le pun eticheta s-au mai schimbat. Daca acum cativa ani o camasa inscriptionata cu dragon sclipicios si o bijuterie imensa ii dadeau de gol de la 1 km, iata ca acum diagnosticul pozitiv a devenit putin mai dificil, dar nu imposibil pentru un ochi format cat de cat. Iata care sunt criteriile pozitive:
                   1. Masina: ea nu va avea niciodata o culoare neutra, pentru ca scopul ei este sa iasa in evidenta. Astfel incat, cea mai potrivita culoare este cea rosie, dar merge si alba. O cruce mare sau mai multe mici vor fi atarnate la geam, pentru ca ei reprezinta una din cele mai credincioase natii, si ii vor multumi intotdeauna Domnului pentru invidia pe care au obtinut-o datorita Lui. Geamul masinii va fi intotdeauna coborat. Nu de alta, dar lumea trebuie sa stie cine se afla la volanul limuzinei. Din ea se va auzi mereu muzica ce va rasuna pe toata strada si care te va cutremura in propria casa. La acest capitol a aparut o schimbare recenta: cocalarilor li s-a transmis prin viu grai ca "manelele ie najpa", astfel incat unii din ei au renuntat la ele, si le asculta doar acasa, cu usile inchise. Pentru masina au facut rost de niste piese cu injuraturi. Nu conteaza cine ce zice in piesele astea, ele ii fac pe cocalari sa se simta mai barbati si mai doriti.
                  Avem de-a face in aceste timpuri cu asa-numitii cocalari urbanizati. Acestia s-au mai cizelat urmarind emisiunile de cultura mondena, si nu mai merg cu punga de seminte in mana, aceasta fiind inlocuita de un alt accesoriu important, si anume cheile de la masina, care vor fi fluturate in fata cetatenilor de rand aparent involuntar. Nu e important ca acestia sa aiba masina, important e ca lumea sa vada cheile si sa creada asta.
                  2. Freza: exista mai multe modele pe care ei le poarta cu succes: cocalarul rocker-wannabe isi tine podoaba capilara unsa cu gel sau cu ce are in casa, neaparat data pe spate, acest criteriu aparent minuscul deosebindu-i de rockerii autentici. Cocalarul taran-naiv este cel cu breton care incepe din crestetul capului si se termina undeva la nivelul sprancenelor, restul scalpului fiind acoperit de par tuns foarte scurt. El e naiv, pentru ca traieste cu senzatia ca aceasta freza (in mare voga printre tarani cu ceva timp in urma) inca se mai poarta si e mandru de ea. O ultima categorie ar fi aceea a cocalarului emo-like. Cei din aceasta categorie nu vor avea niciodata in posesie o lama de ras sau ganduri sinucigase, imprumutand de la emo doar freza formata din figuri geometrice abstracte, sau din smocuri de par asezate parca anti-gravitational.
                 3. Hainele: aici a intervenit o schimbare majora. Cocalarii s-au prins ca sunt usor de recunoscut in haine cu imprimeuri dragoniene, astfel incat astazi ii vom gasi undercover....under a white cover...Vesmintele albe sunt deseori acompaniate de incaltari la fel de albe, aurii sau argintii.
                 4. Mirosul: nu cred ca va asteptati la asta, dar e adevarat..cocalarii moderni sunt excesiv de parfumati. Ca sa acopere sau ca sa se remarce, ei vor lasa negresit o dara lunga de parfum care invadeaza aparatul olfactiv al celor aflati in urma lor.
                5. Bijuteriile: daca in trecut crucile imense din metal mai mult sau mai putin pretios ii cocosau pe cocalari, acestea sunt in zilele noastre inlocuite de cercei. Dar nu orice fel de cercei..acestia trebuie sa fie din pietre mai mult sau mai putin pretioase, si neaparat de forma patrata. Se mai gasesc insa, si exceptii. De exemplu, am cunoscut un mic cocalar in devenire ce purta in lobul urechii un cercel cu floricica!

                Nu voiam sa deschid cutia Pandorei si sa imi exprim parerea despre propaganda anti-medici care se desfasoara acum in toata tara, dar m-am suparat cumplit, asa ca o voi face!
                Aud astazi la nenoro-stiri  cum ca o tanara vrea sa dea in judecata medicul din cauza caruia a suferit, in timpul unei apendicectomii, arsuri pe toracele posterior, deoarece s-a folosit iod in loc de betadina. A cui este vina pentru faptul ca s-a folosit iod in loc de betadina? Oare ar trebui ca medicul sa vina cu betadina de acasa pentru fiecare pacient in parte? Daca i s-ar fi dat acesteia  reteta  ca sa isi ia singura betadina ar fi aparut a doua zi la tv sub pretextul ca medicii si-au batut joc de ea si au pus-o sa-si cumpere medicamente in conditiile in care era internata. Pentru arsura suferita, tanara cere despagubiri de 200 000 euro! Draga domnisoara, crezi ca cei 200 000 iti vor repara pielea? Crezi ca vei fi fericita cu 200 000 euro in buzunar si cu medicul dupa gratii? Pe ce criterii ai ales tu aceasta suma? O sa-ti cumperi un sot care va inchide ochii in fata ranii de pe spate? In plus...cand vei fi avut tu in toata viata ta ocazia sa castigi 200 000 euro? As baga mana in foc ca intre posibilitatea de a-ti vindeca rana complet si varianta banilor, tu ai alege banii! E mult mai usor sa arati cu degetul catre cineva, sa gasesti vinovati care sa te imbogateasca, decat sa muncesti pentru banii aia! Suna macabru, dar am ajuns sa cred ca o faceti intentionat! Asteptati ocazia potrivita ca sa aruncati repede cu acuzatii de malpraxis. Una-doua, malpraxis.. medicul a gresit, medicul nu a stiut, medicul a uitat...Aveti voi idee ce inseamna toata medicina? Cativa ani in urma, am auzit pe un canal tv o mica parte dintr-un dialog intre o doamna doctor destul de renumita si o pseudo-vedeta de la noi. Pseudo-vedeta spunea: "Sunt atatea cazuri de malpraxis incat nu poate fi o coincidenta.." Doamna doctor: "Aveti impresia ca sunt multe pentru ca nu le raportati la cazurile fericite. Despre situatiile rezolvate cu succes de ce nu vorbeste nimeni?" Pseudo-vedeta: "Pentru ca asa trebuie sa se intample". Raspunsul doamnei doctor a fost: "Asa CREDETI dumneavoastra ca trebuie sa se intample!". Am impresia ca oamenii ne vad ca pe niste datori.. odata ce au ajuns la medic, acesta e dator sa-i salveze viata. Dar ei uita ca medicina nu este o stiinta exacta, iar medicul nu e Dumnezeu. E necesara o colaborare intre medic si pacient, bazata pe incredere!
               Sunteti pregatiti de atac de cand puneti piciorul in spital, parca asteptati ca medicul sa faca ceva gresit ca sa cereti despagubiri. Sub ochii vostri niciun act medical, de niciun fel, nu e satisfacator. Daca medicul se poarta frumos aveti impresia ca nu stie... daca e serios credeti ca vrea spaga...daca e tanar spuneti ca nu are experienta, daca e in varsta nu are rabdare. Sunteti imposibil de multumit, si asta are consecinte si asupra vindecarii. Complianta la tratament scade odata cu increderea. Incerc sa inteleg prin ce treceti si voi, dar faptul ca va plangeti de conditiile din spital, asta chiar nu pot intelege. Cine este de vina pentru faptul ca nu sunt locuri suficiente in spitale, ca nu sunt bani de betadina, ca farmacia spitalului duce lipsa de multe medicamente?
                Intr-una din garzile din spital, o mamica m-a amenintat ca "imi trage o reclamatie de nu ma vad" pentru ca nu dorea sa-si aseze copilul "pe musamaua asta jegoasa" si pentru ca am avut pretentia ca ea sa dezbrace copilul ca sa-l pot consulta. In zorii unei dimineti a venit un pacient de cativa ani a carui mama prinsese in flagrant intr-una din gaurile copilului cativa oxiuri. I-am prescris un antiparazitar pacientului, dar reactia mamei a fost urmatoarea: "Mda...am venit degeaba la spital". Ma intreb care ar fi fost conduita terapeutica pe care o dorea doamna. Am vazut si pacienti care si-au manifestat dorinta de a ne duela inafara spitalului, ca sa nu deranjam alti pacienti, pe motiv ca al lor copil nu este un cobai, el necesitand consultatiile unor oameni de vaza, nu al nimicurilor care se gasesc in Camera de Garda.
               Suntem saraci, si vom fi asa mult timp de acum inainte. Trebuie sa ne obisnuim cu ideea si sa nu mai aruncam cu reclamatii in stanga si in dreapta. Trebuie sa colaboram daca vrem ca lucrurile sa mearga bine, sa ascultam inainte sa  judecam, sa construim in loc sa distrugem!

          Este evidenta traiectoria pe care a urmat-o moda de-a lungul timpului. Nu vorbesc despre moda adevarata, ca arta, ci despre moda de toate zilele, de "ce se mai poarta". Mana in mana cu incalzirea globala, aceasta a favorizat eliminarea de textile de la an la an. Nu peste mult timp, lumea va merge pe strada in chiloti, si nimeni nu va fi surprins. Doar batranii vor privi asta cu un ochi critic si se vor uita putin peste ochelari, dar in rest nu va fi loc de mirare.
          Ca niste zane ce sunt, tinerele fete isi unduiesc trupurile in bucati de panza, indiferent de felul in care arata aceste trupuri. Mai netede sau mai deluroase, mai ferme sau mai gelatinoase, ele nu trebuie sa lase loc imaginatiei unor cetateni. Ar fi crud din partea lor sa ii lase sa calculeze cam pe unde vine areola, sau locul de intalnire dintre coapsa si fesa. Astfel incat, au stat si au cugetat acasa intr-o liniste deplina, cu lumina stinsa, care dintre cele 2 pseudo-rochii e mai buna de imbracat, si care sutien e mai bun de purtat. Absolut intamplator, fetele gasesc de fiecare data acelasi raspuns: "rochia cea mai scurta, sutienul de culoare cat mai contrastanta fata de rochie".
          Aceasta hainuta trebuie sa fie neaparat acompaniata de incaltaminte pe masura. Si ce poate fi mai intrigant decat o pereche de pantofi cu toc cui, de 20 de cm? Femeile fac acrobatii pe strada, e un deliciu sa le urmaresti mai ales pe cele cu mai putina experienta, cum se tem si sa respire ca nu cumva sa se rupa tocu-n doua, sau poate chiar femurul.
          Ochelarii de soare, indiferent de sezon, constituie o piesa deosebit de importanta. Ei trebuie sa fie gigantici, si daca se poate, sa acopere buza superioara. Indiferent de dimensiunile si raporturile fetei, daca nu ai ochelari-musca nu ai ce cauta pe strazile marilor orase. Si nu numai pe strazi. Ochelarii de soare nu mai sunt de soare, sunt de fitza. Ei pot fi purtati si in metrou, si in institutii. Mai ceva ca femeile arabe, ele nu isi arata nici ochii, de teama ca cineva s-ar putea indragosti cufundandu-se in oglinda sufletelor lor. 
          Urmatorul "must-have" al acestei tinute de invidiat este parul. Exista 2 variante de a frange inimi pe strada cu parul: ori il lasi desfacut, chiar daca e nespalat de o saptamana si se vad urmele elasticului, ori il ultra-coafezi, daca se poate dupa ce ti-ai pus 2 seturi de extensii, il dai cu fixativ si il tapezi, astfel incat nimeni nu poate ridica vreun fir. Daca cineva si-ar dori sa faca asta, ar ridica tot parul odata.
          Ultimul lucru de adaugat pentru intregirea aparitiei "breath-taking" este atitudinea. Aceasta atitudine se invata de acasa, de la televizor. Nu poti iesi direct cu ea pe strada daca nu ai exersat, si in plus, ai strica si tinuta degeaba. Pentru a fi o femeie de succes pe strada, trebuie sa te inarmezi cu o putere de a ignora ragetele si fluieraturile barbatilor care te-ar putea acosta. Lucru deloc usor, deoarece de multe ori poti izbucni in ras. Apoi, trebuie sa inveti sa iti utilizezi ambele maini simultan, pentru a nu parea cineva lipsit de ocupatie. In acest sens, trebuie sa stii sa tii geanta cu stanga, iar cu dreapta trebuie sa vorbesti la telefon. Ce se intampla daca nu ai cu cine vorbi? Exista 2 variante: ori iti gasesti un amic somer care e pregatit oricand sa te asculte cand spui nimic, ori vorbesti singura, cu speranta ca nu iti va suna mobilul chiar atunci cand te prefaci cautata. Nu in ultimul rand, trebuie sa inveti sa pari inaccesibila, altfel lumea ar putea crede ca oricine iti ajunge la nas.
           NB: am descoperit de curand culmea credintei: sa mergi la Inviere in colanti cu imprime-uri cu schelete.

           Perioadele Sarbatorilor au adus mereu schimbari mai mici sau mai mari in viata mea. Chiar daca nu cred in ele cu adevarat si nu le respect la rangul la care sunt ridicate, nu pot nega faptul ca imi aduc un sentiment de liniste launtrica, de inocenta, de intoarcere spirituala in timpuri nevinovate. Oamenii parca devin mai buni, mai naivi, anesteziati. Iarta mai usor, se supara mai greu, sunt mai intelegatori. E o ocazie  potrivita pentru a depana amintiri din copilarie si de a retrai momente importante din vietile noastre. Mi-au revenit, astfel, in memorie, convingeri pe care le-am avut in copilarie, si care de-a lungul timpului s-au schimbat. Unele s-au modificat treptat si nu am putut identifica momentul in care am realizat ca nu sunt cum credeam. Altele m-au socat si am nevoie de un timp de acomodare ca sa ma obisnuiesc cu noua idee.
           Cufundata  in povestile nemuritoare, pentru care dezvoltasem o pasiune, traiam cu senzatia ca norii sunt niste chestii pufoase, un fel de vata gigantica pe bat (dar fara bat) si ca daca voi ajunge vreodata pana la ei ma vor sustine indiferent de greutatea corpului. Puteam sa imi construiesc si o casuta acolo, si sa traiesc fericita pana la adanci batraneti.
           Cand eram mica, aveam impresia ca meseria de vanzatoare este cea mai profitabila dintre toate. Vanzatoarele castiga cel mai bine, pentru ca ele primesc bani din diferite surse si niciodata nu sunt nevoite sa dea la randul lor. Ele ar fi echivalentul  politicienilor din viata de adult.
           Experimentand trusa de machiaj a mamei, lucru pe care sunt convinsa ca toate fetitele au avut curiozitatea sa-l faca, m-am intrebat de ce nu ne putem vopsi buzele cu oja. Cele 2 aveau culori asemanatoare, pentru ca inca nu aparuse oja in toate culorile pe care o putem gasi astazi in orice magazin. In plus, oja ar fi putut rezista pe buze timp indelungat. Uimirea mea consta in faptul ca nicio femeie nu se gandise sa faca un lucru atat de simplu, economic si potrivit din punct de vedere estetic.
         Imi amintesc cu tristete ca in fiecare vara, mergand la bunici, stricam cuibul unor randunele din pura curiozitate. O curiozitate grosolana de a vedea ouale, de a pipai cuibul cladit cu greu, si mai ales, de a adopta puii de randunica. I-am luat intr-un an cu dorinta arzatoare de a-i creste, hrani, si poate chiar de a-i dresa atat cat se putea. In acest scop le-am construit un patut calduros, in care i-am asezat pe cei 3 puisori cu burtile-n sus si i-am invelit pana la capete. Ba chiar am plecat si in cautare de provizii, ca un om responsabil ce eram, si am sapat curtea bunicii pentru a le incanta gustul cu mancarurile preferate. Nu intelegeam atunci cu ce gresesc, pentru ca eu chiar ma luptam sa le asigur conditii de viata mai mult decat decente.
           Din aceeasi categorie face parte o idee copilareasca, de data asta care nu imi apartine, dar pe care am ascultat-o cu incantare la varsta adulta. Si anume aceea ca stomacul nostru este un fel de depozit, in care se gasesc cutiute pentru fiecare fel de mancare. Astfel incat, la o eventuala autopsie, vom gasi acolo o cutie pentru mazare, alta pentru cartofi, alta pentru varza si tot asa.
           Probabil cea mai mare astfel de schimbare o constituie, pentru fiecare din noi, aflarea inexistentei lui Mos Craciun. Pana pe la 5 ani, teleghidata mental fiind, primeam cu bucurie cadourile din partea Mosului, nu aveam preferinte de niciun fel. Dupa varsta de 5 ani, insa, am inceput sa il privesc pe Mos cu ochi critici, pentru ca nu prea nimerea cadourile pe care mi le doream. In acelasi timp, remarcasem nedreptatea acestuia in ceea ce privea impartirea cadourilor, intrucat la gradinita, una din colegele mele, neascultatoare si rea, a primit la serbare o papusa gigantica, pe care nimeni in afara de parintii ei nu ar fi crezut ca o merita. L-am privit cu un sentiment de furie, si am depasit cu greu momentul. Mai tarziu, ajungand la scoala, un coleg ne-a povestit cum a "prins-o" pe mama lui asezand cadourile sub brad, dar nici asta nu a fost de ajuns pentru a ma convinge de crudul adevar. Lucrul care a pus capac a fost reprezentat de faptul ca Mosul isi schimba prea mult aspectul de la an la an. Uneori intinerea, alteori se ingrasa, barba sa era ba scurta, ba lunga, chiar si vocea suferea schimbari majore, oricat de asemanatoare ar fi vocile unor batrani de cateva sute sau mii de ani.

                 Nu demult am asistat in drum spre casa la un act de teatru aproape adolescentin. Personajul principal il reprezenta o fetita de aproximativ 12 ani. I-am apreciat varsta prin prisma felului in care era dezvoltata. Nu avea semne de intrare la pubertate.  Pletele cu miros de copilarie ii zburau sub adierea vantului, iar bluza mulata ii deslusea un torace sub care o inimioara batea, am banuit eu, cam de 100 de ori pe minut.  In schimb, domnisoara, cu un ascutit simt al reproducerii, purta o fusta scurta sub care aproape se vedea funduletul neted de copil. Miscarile sale senzuale, invatate, probabil, de la sora mai mare, care o acompania, sau de la TV, atrageau priviri flamande de muncitori de macara. Ea se arata chiar jignita primind aprecieri romantice din partea acestora, pentru ca asa se cuvine, dar sigur ca rosea de placere auzindu-le. Creierasul ei in curs de dezvoltare isi imagina ca ea e speciala, si ca o serie de muncitori s-au indragostit de ea in acea zi. Multe inimi au fost frante, si pentru scurt timp poate, chiar a simtit mila fata de acele biete suflete zdrobite, care au trebuit sa se intoarca la munca lor anosta pe santier, privati de revistele playboy care trec prin fata lor gratis. Mai ales ca, de data asta, era vorba de o fetita, care le-a produs scanteieri pedofile.
                Mergand intr-o alta zi pe strada, m-am intalnit cu un grup de feciori cu mustacioara abia ivita, voce magareasca in curs de schimbare si acnee juvenila distribuita aproape uniform pe fetele lor. Ei aflasera de putin timp cum trebuie sa actionezi pentru a fi un tanar de succes, si se chinuiau sa actioneze in acest sens. Care este primul lucru de facut? Sa injuri. Injuratura romaneasca le atribuie tinerilor un aer de masculinitate, de putere, de siguranta de sine. E o arma pe care multi o folosesc cu succes. Odata ce ai injurat ai devenit un om mai puternic. Adversarul e deja inhibat, iar lupta e pe jumatate castigata. Injuratura la noi in tara, insa, nu mai e folosita doar in crize de nervi, a devenit o conjunctie. Unii o folosesc atat de des incat iti dau senzatia ca sunt dislalici. Cam asa erau si acesti adolescenti: "Hai in plm sa mergem in plm acasa in plm...". Fetitele putin mai mici decat ei ar fi fost probabil, mai mult decat incantate sa aiba la bratele lor asemenea masculi feroce. De asemenea, ar fi fost invidiate de catre altele, lucru foarte important in zilele noastre.
                 Tot dintre tinerii emancipati faceau parte si urmatoarele personaje, intalnite in metrou: niste baietasi, ce-i drept, trecuti recent de pubertate. Ei aveau o misiune importanta de indeplinit pe acest Pamant, si anume, sa-si treaca in agenda cat mai multe fete. Astfel incat, atunci cand i-am intalnit, discutau posibilitatile de a se cupla cu una sau cu alta: " Ba da' o stii p-aia inalta si slaba? E frumoasa rau aia, zici ca e fotomodel"... "Maama ia uite-o p-aia ce buna e!" .. "Aaa dar p-aia de ieri din club ai vazut-o?"  Erau atat de prinsi in discutie, euforici as putea spune, incat era sa uite sa coboare unde trebuia. Cred ca tinerii aveau si un somn nelinistit, ei trebuind sa se gandeasca in permanenta pe care sa o aleaga dintre cele care stau la coada.

              Melodiile romanesti care sunt in voga in perioada asta, care ne-au umplut radiourile si posturile tv, sunt pe cat de captivante, pe atat de stupide, daca le vom analiza cu putina atentie. Versurile lor ar putea fi inlocuite, cu acelasi succes nebun, cu un "lalala". Mai mult, ne-ar scuti de o poluare fonica de-a dreptul deranjanta. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceste versuri exprima aceeasi idee de optimism tampit, de traire a unei vieti lipsite de griji, cu un dezinteres total fata de ce se intampla in afara sferei proprii. Tot ce trebuie sa facem e sa ne distram la maxim, sa nu ratam vreo petrecere, neaparat sa ne cumparam lucruri pentru care sa fim invidiati, asta fiind un "must" al acestor generatii. Sa ducem o viata lipsita de griji, la limita supravieturii. Sa nu ne preocupam de ce se va intampla.. sa ne distram cum putem mai bine, ca maine poate vom castiga la loto, chiar daca nu am jucat, si viata noastra va deveni chiar mai frumoasa de atat!
               Melodiile care ne-au umplut vietile cu sunet se pot imparti in 2 categorii: cele cantate de femei, care se plang de lipsa de iubire dupa ce au fost parasite : "mai ales cand cu inima am ales, si mai presus de toate, ca iubesc"-tanara, pe langa faptul ca a ales cu a sa inima, in plus mai si iubeste; altele "stau si privesc cum fericirea altora le apartine". Ele au inteles ca fericirea e o proprietate privata, dar nu pot sa nu fie surprinse de faptul ca aceasta nici macar nu le viziteaza. Mai sunt "hiturile" barbatilor, care traiesc pe un camp de vanatoare. Ei "merg in club, stau pan'la 3, ies din club cu fete ok". Nici nu tin neaparat sa fie fete frumoase, se multumesc cu fete "ok". Tot ei "si iarna sunt pe val", dar nu am avut niciun dubiu in privinta asta. Chiar daca primavara-vara e sezonul de imperechere, adaugarea unei pitipoance in agenda lor este oricand binevenita. "Dau ture prin oras", si pentru ca nu mai au locuri de parcare, parcheaza in dormitoarele fetelor. Dupa ce ies insa, din parcarile interioare, se duc la intalnire cu toate nasoalele. Astia sunt chiar mai penibili.. ei nu au nici macar pretentia ca fetele sa fie ok, pot fi chiar si nasoale.. fete sa fie. Exista o subcategorie a barbatilor, carora li s-a pus pata pe o singura pitipoanca. Si-au pus in gand sa o faca oricare ar fi pretul, asa ca ei se duc iar si iar la ea, cu gandul "sa o f-asculte". De asemenea, mai sunt cei carora li s-au dat papucii, dar niciodata nu ar suferi, decat din orgoliu. Singura lor tristete ar fi umilinta ca au fost parasiti, dar trec ei usor si peste asta: ne pupa si pa-pa, gata, next.
               Astea ar fi melodiile care au un oarecare fir epic in ele. Ceva s-a intamplat acolo, chiar daca este mai mult decat previzibil si nu lasa loc de suspans. Mai sunt, insa, cateva "hituri" in care sunt aruncate niste cuvinte aiurea. Cele mai importante sunt ultimele de la sfarsitul fiecarui vers. Ele trebuie sa fie alese cu grija, ca sa creeze o rima de clasa a 3-a: "tare-mare", "mare-soare". Avem si artisti care, odata ajunsi la maturitate financiara si spirituala, nu se tem sa recunoasca faptul ca ei sunt ascultatori, si niciodata nu ar iesi din cuvantul mamei. Astfel, ei vor evita toata viata belelele, intrucat mamele le-au spus inca de mici sa se fereasca de ele.