În copilărie am ajuns de câteva ori în ipostaza de pacient al spitalelor românești. Ai mei m-au îmbrăcat în haine decente și curate, m-au dus la spital unde am așteptat cât a fost nevoie, niciodată nu i-am auzit plângându-se de condiții sau de timpul pierdut, pentru că știau că totul e pentru binele meu și pentru liniștea lor. Cât timp așteptam să-mi vină rândul eram povățuită să nu îi fac de râs, să fiu curajoasă, să nu mă port urât cu medicul, să fac ce mi se spune. Am siguranța că majoritatea celor din generații vecine cu a mea sau mai bătrâne au practicat același gen de comportament.
Astăzi mă aflu în ipostaza de medic și asist cu stupoare cum atitudinea noastră a căpătat o nuanță defensivă în fața pacienților și a aparținătorilor care fac legea. Copiii sunt murdari, needucati, de multe ori agresivi cu personalul medical. Am privit stupefiată un copil care i-a administrat o flegmă unei doamne doctor care încerca să-l consulte, am văzut copii care îți dau șuturi în burtă când încerci să le vezi faringele, copii care înjură așa cum tu nu ai reușit niciodată să o faci. Încercările de a ne menține calmi în fața oamenilor care au uitat că noi suntem cei care le fac bine ne fac să asudăm și să ajungem într-un colaps psihic din care din când în când ne scoate tot câte un pacient, mai compliant. Oamenii sunt revoltați că stau la coadă, fiecare din ei încearcă diferite metode să intre mai în față, iar dintre ei majoritatea covârșitoare o reprezintă cea care aplică metoda amenințării: "haideți doamnă că stați la același copil 30 de minute!", "doaaamnă copilul meu varsă!", "stau de o oră la coadă cu copilul care face febră 38!" "Chem televiziunea!" "Vorbesc cu managerul!" Cu greu ne mai putem concentra în consultațiile pe care le efectuăm, căci creierele noastre sunt tocate la manivelă. Fiecare părinte vrea să fii fresh pentru copilul propriu. Nimic de condamnat, însă fiecare din ei ignoră faptul că ai mai consultat alți 30 de copii înainte să-l vezi pe al lui, că ești la muncă dinainte ca el să se trezească, și vei continua să fii în același loc și după ce se va trezi în ziua următoare. Oamenii au uitat noțiunea de "spital", "ambulanță", "medic". Vin la spital ca la hotel, unde se așteaptă să primească o cazare într-un loc ales de ei, să li se pună la dispoziție condiții mai bune decât în propriile case. Cheamă Ambulanța pentru simptome minore și nici măcar nu pot mima îngrijorarea când ajung în camera de gardă. Îți răspund cu un rânjet vinovat că nu au bani de taxi și mai mult de atât, vor să fie duși înapoi tot cu Ambulanța, timp în care alții fac scandal la televizor că nenorocita de ambulanță nu a venit la timp pentru alt om bolnav. Medicul este dator să consulte copiii bolnavi, chiar și pe cei nebolnavi care ajung la gardă, e dator să trateze copilul după cum crede de cuviință și nimic mai mult! Dragi mămici care ajungeți prin spitale și vă plângeți că medicul nu stă zilnic să vă pupe în fundulețe și să vă dea raportul la zi în legatură cu toate analizele efectuate și rezultatele lor, atitudini terapeutice, prognostic și complicații, amintiți-vă că ați venit cu copiii în spital ca să fie tratați, nu să învățați voi medicină!
Triggerul acestui articol a fost de fapt descoperirea unui forum în care medicii sunt pur și simplu denigrați, pacienții sunt sfătuiți să facă reclamații dacă ajung să fie nemultumiți de felul în care se poartă lumea cu ei în spital. Iată câteva exemple:

"Inaintea primei vizite facute in salon de doamna dr. asistentele au venit aferate si ne-au spus (eram eu si doua mame, dintre care una o prea distinsa cetateanca de origine iraniana) sa ne ridicam de pe scaune, sa le pliem si sa le depozitam intr-un loc ascuns" -doamna vorbește despre un salon de vreo 3 metri pătrați, în care se aflau 3 copii și 3 mame. La vizită participau mai mulți medici, o asistentă și o infirmieră. Eu cred că în aceste condiții e de bun simț să strângi scaunele astfel încât să ajungă personalul medical la patul pacientului, însă doamna a perceput acest lucru ca pe o lipsă de respect.

"Am fost admonestata ca nu dusesem inapoi la bucatarie vesela in care ne fusese servita masa"- doamna își imagina că infirmierele sunt un fel de servitoare puse la dispoziție mamelor. Aș fi întrebat-o dacă acasă își duce singură farfuria sau așteaptă vreo vecină care să o ia de la nas și să o ducă la chiuvetă.

"Mancam pe banca afara in 5 min,pe fuga, o data pe zi,nu aveam voie sa mananc in salon"-A fost alegerea dânsei să mănance pe bancă, întrucât există o cantină specială, unde mămicile internate cu ai lor copii mănâncă gratis. Doamna a ignorat puțin faptul că se afla internată pe o secție de terapie intensivă, unde nu poți veni să mănânci shaorma ca în parc.

"nu am vazut toata noaptea nicio asistenta, desi era mare nevoie de ele. A trebuit sa stau cu copilul meu in brate (ca altfel ar fi cazut din pat) si sa il ajut pe copilul mare de alaturi sa faca pipi. Bietul de el urla ingrozitor... L-a speriat si pe al meu, evident. I-am schimbat bandajele si l-am linistit dupa mult timp, in care cred ca l-a auzit tot spitalul. Nu a aparut NIMENI."- îndrăznesc să afirm că asta e chiar o minciună cruntă. Pe secția la care se face referire nu există nici măcar 1 minut în care să lipsească ambele asistente. Ele au o cameră specială la care mămicile au acces. În plus, doamna afirmă că ea însăși a schimbat "bandajele" copilului, lucru de care din nou mă îndoiesc foarte tare.


"Am fost si eu internata cu V, inclusiv la... intr-o sectie nerenovata unde nu era decit WC pe culoar. Dar chiar asa bataie de joc nu am intilnit"- presupunând că doamna vorbește corect românește, pe culoar nu era decât wc :)) păi ce altceva să fie? presupunând că ea a vrut să spună de fapt că "wc nu era decât pe culoar", aș dori să o întreb dacă acasă la dânsa are wc în fiecare cameră. 

"La pranz am cedat psihic cand am primit la masa spaghete cu carne,i-am spus asistentei ca M nu mananca asa ceva" - care e soluția în acest caz? să se comande mâncare personalizată în funcție de ce îi place fiecărui copil? Oare dumneavoastră când vă internați în spital le spuneți asistentelor să vă aducă altceva pentru că nu vă place acel fel de mâncare?

Pentru toate aceste probleme grave, există aceeași soluție oferită sub diverse forme: 

"Exista camere ascunse, exista televiziuni care abia asteapta sa puna mana pe un subiect asa "suculent", exista colegiul medicilor, exista directiunea spitalului obligata sa raspunda oficial unei reclamatii oficiale."

"Imi pare tare rau si ma cutremur cand aud de asa "medici" frustrati al caror loc nu este in spitale sa ajute oamenii ci in cu totul alte locuri.De ce n-au facut toate mamicile plangere?
Sunt scarbita de sistemul sanitar din Romania"

"cei din tarile civilizate stiu lectia - reclamatiile sunt sfinte. mai, daca ceva nu e normal, se face reclamatie"

" Asa cum bine a raspuns cineva la topicul meu, o buna parte din cei care lucreaza in servicii in Romania nu stiu cum sa se comporte cu cei pe care ar trebui sa-i deserveasca. Niste bestii..."

"Mai , eu una raman interzisa in fata monitorului, cum mai nu luati atitudine!? De ce lasati cu voi sterse pe jos, de ce nu urlati , faceti plangeri? Nu stiu ce, dar faceti oameni buni ceva!!!!La medic , daca nu-mi convine ceva , merg si comentez, pai dar eu nu-s bataia de joc a nimanui. Asa am facut in Ro si asa fac si aici. Mama mereu comenta ca am gura prea mare si nu o sa ajung nicaieri ca doar capul plecat deschide usi"- nu aș găsi cuvinte mai potrivite pentru a descrie atitudinea pacientului român. Doamnei, dacă ceva nu îi convine la medic, urlă, merge și comentează. Neapărat în această ordine!

Într-o seară liniștită de duminică m-am gasit și eu ca tot omul să plec în mall în căutarea unei geci. Alegerea zilei nu a fost prea inspirată: ajungând acolo mi-am dat seama că mall-ul nu mai e mall, se transformase temporar într-un fel de club de zi. Oamenii dichisiți, îmbrăcați în cele mai bune haine din șifonier (cred ca au un dulap special, pe care scrie "haine de mers în mall" ), accesorizați cu cheia de la mașină, ieșiseră la agățat, nicidecum la cumpărături. Parcă treceam printre nori hormonali și îmi doream mai mult ca oricând să mă întorc mai repede în casa mea goală. Pentru că îmi propusesem să nu plec de acolo fără geacă, am zăbovit câteva ore încercând să găsesc una potrivită. Căutările s-au prelungit pentru că toate magazinele ofereau același model: scurtă, din piele sau din imitație de piele. Mintea mea a gândit că designerii au suferit în masă o lipsă majoră de inspirație și eram gata să merg la croitoreasă și să-mi confecționez una simplă, cea mai simplă geacă din lume. Mi-am achiziționat într-un final una  ascunsă printre alte modele aflate la mare căutare, reușind astfel să scap din îndoctrinarea fizică la care ne supune mall-ul.
A doua zi, pe stradă, am găsit și explicația fenomenului din mall: toate fetele purtau acel tip de geacă foarte scurtă, pentru a-și pune de fapt în valoare bluza de sub ea, un must-have al acestui sezon. Tocmai când mă bucuram că am mai scăpat de UGG-uri (vezi aici de ce), o nouă piesă vestimentară și-a făcut loc pe piață: bluza în colțuri. Decoltată sau pe gât, cu mânecă scurtă sau lungă, închisă sau deschisă, bluza în 2014 e musai să aibă colțuri pe lateral. Cu cât sunt colțurile mai lungi, cu atât ești mai la modă. Am văzut câteva care atingeau lungimi impresionante: ajungeau până la glezne, semănând izbitor cu niște hamuri. Genul ăsta de bluze oferă 2 avantaje femeilor (mai mult ca sigur de asta le și poartă): 1. în  caz că sunt foarte agitate și agresive cineva le poate ține în frâu la propriu și 2. dacă au noroc și se află lângă un stâlp, un mascul feroce le poate lega de el și îndeplini toate visele pe care le-au avut vreodată.
Geaca și bluza nu sunt suficiente însă pentru a întregi o imagine la modă. Mai ai nevoie de niște colanți-imitație de piele sau măcar cu inserții, care să creeze o imagine rockărească ( să vezi contrast între acești colanți și tonul de manea al telefonului inteligent). Nu vă faceți griji, și colanții se găsesc din belșug, problema apare atunci când vrei sa îți cumperi o pereche de blugi simpli.
Daca îți dorești să fii în toate tendințele posibile, ținuta asta trebuie să fie accesorizată bineînțeles cu unghiile false în colțuri. Pe lângă faptul că se asortează la colțuri cu bluza, aceste unghii oferă diferite avantaje purtătoarelor: îsi pot face piercinguri singure, nemaifiind astfel nevoie să își irosească timpul și banii, pot fi utilizate în scop de autoapărare ( nefericitul poate rămâne cu globul ocular înfipt în unghie), pot desface conservele sau cutiile de suc, dar cel mai important dintre toate este acela că oferă de la prima vedere niște informații pe care altfel bărbații ar trebui să le audă, iar asta poate fi dureros: în caz că cineva vrea să le agațe trebuie să știe de la început că ele nu efectuează activități domestice precum spălatul vaselor sau curățenia, deci dacă se bagă trebuie să știe că posesoarele necesită întreținere financiară intensă.

                                                           BLUZE IN COLȚURI



                                                          UNGHII ÎN COLȚURI 

Din ce în ce mai mulți au impresia că medicina se învață pe net. Între un Candy Crush și câteva cumpărături online oamenii mai citesc despre o boală, iar după următorul episod de Gossip Girl știu să o și trateze. Medicii care au făcut 6 ani de facultate au fost mai grei de cap și au tot rămas repetenți, căci altfel ar fi învățat meserie pe îndelete.
Sunt destui părinți care confundă viața din spitalele românești cu cea din Dr House, participând activ la diagnosticarea copilului. Ei refuză să creadă că odrasla răcește de mai multe ori într-un an, fiind convinși că mai degrabă are o boală foarte rară și foarte ciudată, care necesită investigații complexe. Astfel, cel mai frecvent răspuns la întrebarea "Ce s-a întâmplat cu copilul?" este: "Ah, la el e o problemă mai veche: acum 6 luni a fost răcit.. acum 4 luni a vărsat.. acum 2 luni a tușit.. iar acum face febră". Ca și când toate ar avea o legatură între ele și ar alcătui împreună un sindrom atât de rar încât nici nu există cazuri documentate în literatura de specialitate.
Există un grup pe facebook în care tinere mămici împărtășesc păreri în ceea ce privește alăptarea de cele mai multe ori, dar se discută și alte probleme. La început l-am privit admirativ, gândind că e un lucru bun treaba asta cu susținerea...până când am început să și citesc ce scriu doamnele acolo, lucru care îmi producea migrene ce se întindeau pe vreo 24 de ore. Acum 2 zile, pe acel grup o mămică povestea despre copilul ei care făcea febra, postarea ei începând cu "Bună mămici..." și terminandu-se cu "de ce credeți că face febră?" Până în punctul ăsta am fost numai puțin surprinsă de ideea că cineva ar căuta astfel de răspunsuri pe facebook. Câteva minute mai târziu eram de-a dreptul șocată citind răspunsurile exhaustive oferite de mame fără niciun fel de pregătire medicală. Fiecare își dădea cu părerea despre febra unui copil necunoscut: una dădea vina pe secrețiile nazale, alta pe vărsături, una mai modernă credea  că nu e alăptat cum trebuie, alta spunea că e o problema ORL, iar lovitura finală a fost dată de mămica supremă, care afirma "simplul fapt că ați schimbat mediul poate crea probleme" (copilul fiind într-o excursie în afara țării). Deznodământul a fost previzil: copilul face febră pentru că e plecat din țară, iar rezolvarea constă în continuarea alăptării.
Noi consultăm la gardă copiii indiferent de boală, condiție socială, culoare sau miros.  Primele aspecte sunt ireversibile și nu deranjează dacă nu se combină cu ultimul. Deși mă antrenez intens după ce am schimbat mijlocul de transport în comun (toată lumea știe că în fiecare autobuz sau tramvai există cel puțin o persoană cu miros emetizant), nu am reușit să mă obișnuiesc cu acest accesoriu volatil generator de vărsături în lanț. Nu am pretenția ca părinții să facă baie cu spumă copilului înainte de chemarea ambulanței, dar într-un număr îngrijorător de cazuri jegul se strânge strat cu strat sub unghii, în urechi, în buric, și e atât de aderent de tegument încât ai crede că face parte din corp. Încă se mai vehiculează ideea că nu poți spăla un copil răcit. Ca și când pentru el ar fi un pericol, iar bacteriile din cadă l-ar ataca văzându-l atât de vulnerabil. Un copil din această categorie a venit într-o frumoasă dimineață în gardă, chiar înainte de cântarea cocoșului. Era însoțit de o mămică în vârstă de 17 anișori (care înainte de a se grăbi către camera de gardă a stat un timp în fața oglinzii pentru aplicarea unui strat generos de fond de ten) și de bunica  aflată într-un contrast izbitor cu fiica ei și însoțită de o dâră verde de miros specific care m-a obligat să port o mască facială. Nimic nu m-ar fi ajutat să ghicesc intelectul ascuns al bunicii, care îmi spuse: "Domnișoara doctor, eu cred că radiografia asta nu e normală! eu mai am și alți copii și știu cum trebuie să fie! După cum arată eu zic că trebuie să îi dăm tratament pe venă!" Am fost atât de șocată încât era să-i povestesc despre hilurile pulmonare, interstițiu și alte lucruri (era 4 dimineața și mă luase valul).
Mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu plăcut surprinsă de bunul simț al unor mame care ajung pe la camera de gardă. Atât de simțite erau încât, pentru a nu pierde timpul meu (sau mai degrabă pe al lor) adunau secrețiile nazale ale odraslei și le așezau frumos în buzunar. Cine știe, poate în celălalt buzunar strânsese deja materii fecale eliminate în drum spre spital. Treaba asta cu secrețiile nazale capătă amploare pe zi ce trece, cred ca prin vreo revista de specialitate gen "Avantaje"  zace un articol despre beneficiile lor. Priveam într-o dimineață în metrou un tătic și un copil așezați amândoi pe scaune, ca doi barbați adevărați. Copilul desfășura o activitate previzibilă: se juca pe un smart-phone. Întâmpinând o dificultate, el a pasat telefonul tatălui, care a fost mai mult decât bucuros să îl treacă de nivelul greu. Ba chiar începuse să-i placă așa mult încât s-a jucat și nivelele următoare, ignorând noua activitate a fiului, care făcea biluțe verzi din secrețiile năsucului și le înșira atent și simetric pe scaun, ca să se joace și următorii călători cu ele. El fusese învățat acasă să-și împartă bunurile cu ceilalți!