Prin țara lui Andrei circulă tramvaiul lui Andrei, care transportă oamenii lui Andrei. Aceștia se numesc "andreieni" și spre deosebire de oamenii obișnuiți, se bucură de viață și trăiesc fiecare clipă, mai ales dacă e petrecută în tramvai.
Dacă faci parte din această categorie de oameni te sfătuiesc să nu folosești căștile în timpul călătoriei cu tramvaiul, pentru că activitățile desfășurate înăuntru sunt mult mai interesante decât orice vers ți-ar șopti căștile. Eu una, atunci mă simt cel mai banal om de pe fața pământului și cred că viața mea ar fi chiar anostă dacă m-aș afla în trista ipostază a șoferului de mașină personală.
În plus, așa cum am mai scris de-a lungul timpului, tramvaiul cuprinde cea mai variată paletă de miresme. Nu știu dacă există tramvai care să nu transporte măcar un homeless. Dacă vreodată ajungi într-un tramvai ce pare aglomerat dar găsești totuși un loc liber, nu îl asalta! Sigur lângă el stă un mirositor care a împiedicat fireasca aglutinare omenească. De asemenea, dacă îl simți pe Necuratu' în jurul tău, te sfătuiesc să îi cedezi locul, căci dacă își atârnă brațele de bară o să îți dorești să cobori la prima, chiar dacă mai ai 1000 de stații până la destinație. Uneori nu ai de ales și trebuie să te bagi la înghesuială... mai ales în zilele alea când te gândești că nu e nici dracu înăuntru la ora aia, exact în alea găsești toți pensionarii care și-au potrivit alarmele pentru a merge la piață.
Bătălia pe locuri e ceva obișnuit, dar pe măsură ce călătorești, capeți experiență și știi ce ai de făcut dacă vrei să stai jos: în principiu, de cum urci e bine să mergi undeva pe la coada tramvaiului, de unde ai vizibilitate maximă. Tot ce trebuie să faci e să pândești mișcarea: dacă observi că cineva își introduce telefonul în geantă sau în buzunar (semn patognomonic) e clar că va coborî la prima, deci tu mergi liniștit până la locul cu pricina și fă-te că te uiți pe geam. "Tensiune douăjdoi!" spuse într-o zi o doamnă rubensiană în timp ce se chinuia să se așeze pe scaun. "Sunt operată de curând!" se văita o alta, justificând în fața necunoscuților acapararea scaunului.
Cu toate astea, tramvaiul poate fi însă prilej de manifestare a iubirii: el, macho-wannabe-ul, stând pe scări, ținându-și iubita în brațe și sărutând-o, avea ochelari negri care îl ajutau să mascheze fuga ochilor în diverse direcții...tramvaiul este plin de oportunități. Dovadă și discuția la care am asistat tot în tramvai, cu altă ocazie:
"Alo? Bună dimineața âââ iubirea mea! (pauză) Ce faci gurița mea? (pauză) Ești la Vâlcea? La spital? (pauză) Cu cine dreacu să fiu, cu Ernest. Auzi, nu vii în București? (pauză) O să fii a mea! Fă, taci! Tu o să fii a mea, ai auzit fă? (pauză) Fă firi'a dreacu să fii, tu ești a mea!" Sunt convinsă că femeia din telefon s-a topit, dar prietenul Ernest îl cunoaștea prea bine pe vorbitor și citindu-i amărăciunea pe față, îi spuse: "Dă-o bă dreacu, nu vezi ce de p...e sunt aici?"
Și dacă niciuna din astea nu ți-a făcut cu ochiul, tramvaiul mai joacă și rolul de magazin pe roți. Paleta de produse e largă, dar prețurile sunt fixe : "pixuri numai la 1 leu, brichete numai la 1 leu, leucoplast cu rivanol numai la 2 lei". Cuvântul "numai" e așezat strategic în propoziție, dorind să sublinieze imposibilitatea negocierii, nicidecum prețul mic ("pixuri numai la 1 leu" vs "pixuri la numai 1 leu"). Mai sunt și vânzători care doresc să atragă atenția asupra avuției personale: "avem pixuri avem", "avem brichete avem", "avem evantaie avem".
Dacă faci parte din această categorie de oameni te sfătuiesc să nu folosești căștile în timpul călătoriei cu tramvaiul, pentru că activitățile desfășurate înăuntru sunt mult mai interesante decât orice vers ți-ar șopti căștile. Eu una, atunci mă simt cel mai banal om de pe fața pământului și cred că viața mea ar fi chiar anostă dacă m-aș afla în trista ipostază a șoferului de mașină personală.
În plus, așa cum am mai scris de-a lungul timpului, tramvaiul cuprinde cea mai variată paletă de miresme. Nu știu dacă există tramvai care să nu transporte măcar un homeless. Dacă vreodată ajungi într-un tramvai ce pare aglomerat dar găsești totuși un loc liber, nu îl asalta! Sigur lângă el stă un mirositor care a împiedicat fireasca aglutinare omenească. De asemenea, dacă îl simți pe Necuratu' în jurul tău, te sfătuiesc să îi cedezi locul, căci dacă își atârnă brațele de bară o să îți dorești să cobori la prima, chiar dacă mai ai 1000 de stații până la destinație. Uneori nu ai de ales și trebuie să te bagi la înghesuială... mai ales în zilele alea când te gândești că nu e nici dracu înăuntru la ora aia, exact în alea găsești toți pensionarii care și-au potrivit alarmele pentru a merge la piață.
Bătălia pe locuri e ceva obișnuit, dar pe măsură ce călătorești, capeți experiență și știi ce ai de făcut dacă vrei să stai jos: în principiu, de cum urci e bine să mergi undeva pe la coada tramvaiului, de unde ai vizibilitate maximă. Tot ce trebuie să faci e să pândești mișcarea: dacă observi că cineva își introduce telefonul în geantă sau în buzunar (semn patognomonic) e clar că va coborî la prima, deci tu mergi liniștit până la locul cu pricina și fă-te că te uiți pe geam. "Tensiune douăjdoi!" spuse într-o zi o doamnă rubensiană în timp ce se chinuia să se așeze pe scaun. "Sunt operată de curând!" se văita o alta, justificând în fața necunoscuților acapararea scaunului.
Cu toate astea, tramvaiul poate fi însă prilej de manifestare a iubirii: el, macho-wannabe-ul, stând pe scări, ținându-și iubita în brațe și sărutând-o, avea ochelari negri care îl ajutau să mascheze fuga ochilor în diverse direcții...tramvaiul este plin de oportunități. Dovadă și discuția la care am asistat tot în tramvai, cu altă ocazie:
"Alo? Bună dimineața âââ iubirea mea! (pauză) Ce faci gurița mea? (pauză) Ești la Vâlcea? La spital? (pauză) Cu cine dreacu să fiu, cu Ernest. Auzi, nu vii în București? (pauză) O să fii a mea! Fă, taci! Tu o să fii a mea, ai auzit fă? (pauză) Fă firi'a dreacu să fii, tu ești a mea!" Sunt convinsă că femeia din telefon s-a topit, dar prietenul Ernest îl cunoaștea prea bine pe vorbitor și citindu-i amărăciunea pe față, îi spuse: "Dă-o bă dreacu, nu vezi ce de p...e sunt aici?"
Și dacă niciuna din astea nu ți-a făcut cu ochiul, tramvaiul mai joacă și rolul de magazin pe roți. Paleta de produse e largă, dar prețurile sunt fixe : "pixuri numai la 1 leu, brichete numai la 1 leu, leucoplast cu rivanol numai la 2 lei". Cuvântul "numai" e așezat strategic în propoziție, dorind să sublinieze imposibilitatea negocierii, nicidecum prețul mic ("pixuri numai la 1 leu" vs "pixuri la numai 1 leu"). Mai sunt și vânzători care doresc să atragă atenția asupra avuției personale: "avem pixuri avem", "avem brichete avem", "avem evantaie avem".
