Oana
Cine sunt eu să spun că felul în care îți crești copilul nu e tocmai potrivit? Cine poate spune despre sine că e un părinte fără cusur? Sunt sute de cărți îndrumătoare care încearcă să-i aducă pe părinți pe "calea cea bună". În același timp știm cu toții că nu există o cale cea mai bună. Astăzi însă, mână în mână cu educația antivaccinare, veganismul și alăptarea dusă la extrem, merge principiul ăsta conform căruia copilul trebuie lăsat să se dezvolte singur, că nu trebuie să îi impui limite de niciun fel. Numai când va reapărea poliomielita și când părinții vor vedea anemiile cu o Hemoglobină soră cu Moartea se vor mai schimba puțin lucrurile.

Într-o simplă vizită la Camera de Gardă nu ai cum să nu dai de câteva zeci de copii de genul ăsta, crescuți în stilul "libertin" și fără restricții. Ne dorim o țară civilizată, dar copiii de azi-adulții de mâine nu știu să respecte niște reguli de bun simț. Sintagma "el cu forța nu face nimic, trebuie luat cu binișorul" a devenit un clișeu. Fiecare părinte crede despre copilul lui că e perfect, dar "numai când vrea el". "Are o personalitate puternică!" spune tatăl țâncului care se trântește pe jos și urlă că nu vrea să fie consultat. Nu pot să nu mă îngrețoșez când observ satisfacția părintelui care își aude odrasla de 5 ani înjurând. "Mami, nu e frumos să înjuri, se supără doamna doctor și îți face injecție!" spune mama bucuroasă în sinea ei că are la ușă un viitor mascul feroce. Viitorul mascul feroce își petrece ziua la școală și la sală, iar noaptea pe facebook. Vine apoi la Camera de Gardă în miez de noapte, cu palpitații. A băut cola și energizante ca să poată sta noaptea pe facebook, iar tatăl grijuliu ne spune: "Io i-am zis: Mă tată, dacă tot nu dormi noaptea și faci atâta sală, măcar nu te mai duce a doua zi la școală!"

Copiii noii generații nu știu să facă nimic dacă nu obțin beneficii imediate. Mulți părinți își plătesc copiii ca să-și strângă jucăriile sau ca să-și facă patul. Care e echivalentul adult al acestui copil? Materialistul interesat care nu ridică niciun pix de pe jos fără să fie plătit.

"Domnișoară, dați-i vă rog copilului meu un pix, nu vedeți că nu se oprește din plâns?" spune revoltată mama venită la consultație.

Stau și mă uit ca naiva la copiii ăștia precoce care s-au plictisit de viață când încă nici nu le-a dat mustața. Copii ajunși în comă alcoolică, intoxicați voluntar cu substanțe de abuz sau cu medicamente, tăiați pe mâini din niște motive absolut banale. Li se pare că moartea e ceva reversibil, și că pot să moară numai puțin, când sunt ei supărați, pentru ca apoi să se trezească la viață. "M-am certat cu mama și am luat 20 de pastile de paracetamol, 15 de nurofen, 7 de algocalmin și 5 de aspirină"-zice adolescenta pentru care s-a luptat o echipa întreagă de medici. Și ce mă șochează maxim e reacția părinților! Mă aștept să fie furioși, supărați, rușinați, revoltați, să simtă că nu își cunosc copilul, să ia măsuri! Mă așez lângă mamă să o țin în cazul în care leșină auzind că fi-su a băut până a căzut în șanț, dar ea așteaptă să ajung mai repede la punctul culminant, căci până acolo nu a impresionat-o nimic. Se externează, nemulțumiți de sistemul medical, dar mulțumiți că de data asta copilul nu a pățit-o așa de rău, și se întorc la rutina lor cotidiană. Băiatul cu mustață și barbă, de 180 cm, se internează pentru intoxicație cu substanțe de abuz. A vrut doar să se distreze, fără gânduri sinucigașe, numai că a început să vadă și el, mititelul, câteva lucruri care nu există. Lângă el se află mămica lui, îngrijorată pentru el și care pare că nu are habar pentru ce s-a internat tipul. Pare doar! Știe foarte bine pentru ce se află acolo. Iar în timpul vizitei se așează grijulie lângă el și-l întreabă: "mami te mai doare gâtuțul?" Gâtuțul ăla pe care toarnă votcă și shaorma și apoi vin și iar votcă.

Psihiatrii sunt revoltați de autiștii depistați tardiv, la vârste de peste 5 ani. Dar de ce sunt depistați atât de târziu? Pentru că părinții sunt fericiți când Mihăiță se joacă singur și cuminte pe tableta lui. "Aa ce vorbiți voi? Ăsta al meu e deștept! Se joacă și învață singur de pe tabletă! El știe să facă multe lucruri, dar le face numai când vrea el". "când vrea el, cum vrea el..."Cum poți să fii împăcat cu acest "când vrea el?" În viață lucrurile trebuie făcute "atunci", nu "când vrei tu". "Copilul meu nu mănâncă mâncare din asta proastă de spital, el e obișnuit cu tapioca și avocado!" Felicitări, tocmai l-ai transformat în fițosul clasei, care va mânca un sandwich cu somon afumat și brânză albastră regală atunci când colegii lui vor mânca laptele și cornul. Nu va mânca niciodată corn sau lapte, că alea sunt pentru săraci, nu pentru oameni de 5 stele precum el.

Am întâlnit părinți care în camera de gardă au refuzat o injecție importantă pentru copilul lor deoarece "au promis că nu se va face injecție"; părinți care au refuzat să scădem febra copilului pentru că "trebuie să lăsăm organismul să se lupte cu boala"; copii care au plecat neconsultați pentru că părinții nu au reușit să-i dezbrace ("dar chiar nu se poate să-l consultați cu geaca pe el? dacă nu vrea să se dezbrace eu nu pot să îl bruschez, la el nu merge cu forța"). La 5 dimineața sosește la UPU o mamă pseudointelectuală care ne spune într-un suflet: "de 2 zile face febră și am ținut-o sub Nurofen și Panadol, dar mi-a fost teamă să nu ascund sub antitermice o afecțiune mai importantă! " după care adaugă: " a cerut mai devreme la caca și am dus-o în curtea spitalului". În curtea spitalului! Ne dorim a fi intelectuali, civilizați și ne ducem copilul să excrementeze în curtea spitalului! "Dar este doar un copil!" Oricâtă înțelegere aș avea, oricât de tolerantă aș putea fi, sintagma asta " e doar un copil" îmi scoate peri albi! Parcă nimic nu mai contează, poți să faci orice atât timp cât ești copil. "Pot să ud și canapeaua, mami nu se supără!" Mami nu se supără când fi-su face pipi pe stradă, pe garduri, pe pomi. Parcă văd și acum dâra care se prelingea pe sub gardul de la Grigore Alexandrescu. Copiii ăștia sunt viitorii masculi feroce care micționează în jet pe pomii de pe Victoriei și care aruncă flegme pe stradă. "Sunt doar niște copii..." spun și acum mamele lor încărunțite ajunse în baston. 

Cum spuneam...cine sunt eu? E precum ne zicea deunăzi un pacient: "Singura diferență dintre noi e că eu sunt clasa a VI-a, iar tu a XXIII-a".