dr. MO

Pe măsură ce înaintez în vârstă și în carieră, se conturează tot mai bine ideea că în domeniul meu de activitate, pe lângă resursele financiare, aparatură, medicamente, lipsește foarte mult comunicarea. Medicii angrenați în rutina spitalului, între pacienți care vin și pleacă, pacienții care vin numai pentru ei și ignoră suferințele celorlalți, cu toții intrăm într-un cerc vicios în care ne învârtim precum hamsterii în rotițe. 

Din cauza lipsei de comunicare cu medicii de familie, a știrilor TV care au o tendință de a denigra medicul și de a minimaliza importanța meseriei lui, din cauza promovării ideii că moartea în spital e întotdeauna o greșeală medicală, oamenii au uitat ce înseamnă Unitatea de Primiri Urgențe. UPU este destinată, așa cum foarte subtil îi sugerează numele, URGENȚELOR! Mucii nu sunt o urgență! Nici scaunele diareice nu sunt urgențe și nici febra atât timp cât pacientul este echilibrat. Urgențele sunt accidente rutiere, arsuri, electrocuții, înecuri, convulsii, intoxicații, pierderea conștienței. Urgențele sunt condiții amenințătoare de viață! NU vă mai înghesuiți la urgențe să vă plângeți că așteptați cu orele până să fiți băgați în seamă, atât timp cât problema voastră nu pune viața în pericol!

La ușa de la UPU stau zeci de părinți cu copii bolnavi. 90% au probleme infecțioase de sezon. Se înghesuie cât mai aproape de ușă, ca nu cumva să intre cineva în fața lor. Li se spune de la început că timpul de așteptare este de 4 ore. Ei se enervează, trag o înjurătură, dar acceptă și rămân. Nu merg la privat, pentru că plătesc asigurări și le suntem datori. Alții, mai cu școala vieții, se întorc acasă și cheamă ambulanța. Știu că cei veniți cu Ambulanța au prioritate. Ceea ce nu știu ei este faptul că, deși au fost aduși de ambulanță, atât timp cât problema lor nu este urgentă, nu au prioritate. 
Numai că acum au un nou motiv de scandal. Au chemat și ambulanța și ei tot mai au de așteptat! 
Aglutinați la uși, cu nervii întinși la maxim, părinții se întreabă ce dracu se petrece în interior. Dincolo de ușile alea de la UPU, doctorii stau la cafele? Bârfesc noile tendințe? E clar, doctorii ăștia rămași aici sunt ăia mai proști, că doar cei buni au avut orgoliu și au plecat afară. Aici sunt doctorii ăia slăbuți, lenți, șpăgarii nenorociți. Bagă copiii înăuntru și nici nu se uită la ei până nu le bagi ceva în buzunar! Oare trebuie să chemăm televiziunea să arunce cu noroi în ei? Să le facem reclamație? Sau poate sunt nebătuți... lasă că le arăt eu lor! 

De fiecare dată când se deschide ușa aia așteaptă să fie strigat numele copilului lor, dar el întârzie să apară. Nervii se încordează, pe gură ies organe și morți și alte vulgarități, în cap apar noi scenarii: "Frate ăștia au uitat de noi! Cred că așteaptă ceva!" Intră peste noi, ne aruncă un "Hai dom'le atât durează să consulți un copil?" Știu ei din telenovelele turcești în cât timp se consultă un copil. Cât de ironic... fiecare dintre ei vrea ca doctorii să se miște mai repede, dar când vine vorba de copilul lui, ar vrea să afle toată anatomia, fiziopatologia, prognosticul și complicațiile bolii copilului! 

Ce se întâmplă de fapt în spatele ușilor de UPU? Sunt 2 medici care, de când a început garda, nu au avut timp să meargă la baie ori să bea o gură de apă. Văd între 20-50 de copii pe zi. Le ascultă povestea de la început (și de cele mai multe ori e extrem de greu să alcătuiești povestea de la cap la coadă, pentru că frecvent ea începe așa: "Aaa păi la el e o poveste mai veche!" și de acolo știu că urmează un cârnat de boli și întâmplări fără legătura între ele, pe care părintele le așează într-o singură boală în speranța că un singur tratament va rezolva toate problemele. Cu unii copii petrecem mai mult timp. Nu vor să fie dezbrăcați și pace. Poți să stai și în cap... dacă și-au propus să nu o facă nu o vor face. Toate metodele de abordare eșuează, iar mamele spun șoptit "hai mamă că o să scăpăm și de aici", inducând copilului ideea că se află într-un loc oribil și că numai din cauza unei pedepse ar mai ajunge vreodată acolo. 

Strig pacientul 1 în sală. Toți ceilalți părinți îmi sar în cap că nu mă mișc mai repede. Înghit în sec și conduc pacientul 1 într-o boxă de consultație. Ascult povestea, fac consultul, scriu în foaie, cer analize, pun foaia de-o parte. Chem pacientul 2, altă poveste. Urmează 3,4,5... între timp mai ies din analize. Părinții clocotesc la ușă: "Ne mai citiți doamnă analizele alea odată?" Din când în când mai intră câte un tătic peste noi să ne anunțe că fiul său nu mai poate aștepta. Nu mai are răbdare, așa că trebuie să ne mișcăm mai cu talent, pentru ca Gigel să ajungă acasă la joacă. Cred că alea sunt singurele momente care îi fac pe părinți să înțeleagă penibilul situației. Gigel este adus la Unitatea de Primiri Urgențe, dar după câteva ore nu mai are răbdare să aștepte! 

Maricica a avut o durere de burtă. A chemat Salvarea. Medicul de pe salvare a dorit să-i administreze un tratament la domiciliu, dar fata a vrut sa fie adusă la spital, iar mama, ca un părinte ascultător, a fost de acord. Am investigat-o pe Maricica prin metodele avute la îndemână și totul a fost în limite normale. Nu a dorit injecție, pentru că ar fi durut mai tare decât durerea de burtă. 

Ionel a făcut febră. Mama lui i-a dat un antipiretic, dar febra a reapărut după câteva ore! Pentru că boala nu s-a terminat sub un singur medicament, mămica s-a speriat și l-a adus la UPU. Am observat în ultima perioadă o tendință nouă printre mame. Ca să scape de acuzele că folosesc abuziv Ambulanța și UPU, ele au început să adauge la sfârșit "și m-am speriat". Copilul a făcut un muc și mama s-a speriat, copilul a făcut un scaun moale și mama s-a speriat. Dacă mama s-a speriat, atunci e normal să cheme Ambulanța. 

O altă mămică grijulie a solicitat Ambulanța pentru niște bube apărute progresiv pe trupul fiicei de 6 ani. A justificat solicitarea Ambulanței prin faptul că a crezut că spitalele se închid de vineri până luni. 

Ies în sala de așteptare să mai chem un pacient. Aud un tătic care vorbește cu soția: "Hai fă intră și vezi ce p... durează atât", după care soția intră supusă și întreabă de analize. Părinții și aparținătorii în general au impresia că medicii i-au uitat în sală. Nu înțeleg de ce au de așteptat ore întregi pentru copilul lor care face doar febră. "Haideți doamnă că sunt unii medici care în 10-15 minute îți pun diagnosticul și noi stăm aici cu orele" - îmi răsuna în cap cuvintele unui tătic. Pentru el lucrurile sunt simple: copilul face doar febră, eu îl consult în 10 minute, îi pun diagnosticul și îi dau tratamentul. Pentru mine este unul din cei 50 pe care îi văd. Unii sunt de internat, alții de redirecționat. Trebuie să am în vedere istoricul fiecăruia și posibilele alergii, trebuie să am în vedere și simptomele asociate: nu ii dau Augmentin că a făcut și diaree, nu ii dau Azitromicina pentru că are apetit capricios, iar Azitro e rea la gust, nu ii dau Nurofen, că pare sărac, mai bine ii dau Ibuprofen. Am în minte 3 pacienți la care aștept analize și trebuie să nu uit că lui Mihaiță să îi dau și regim alimentar, că a avut și 2 scaune semilegate. 

La orice oră din zi sau din noapte sunt minim 2 pacienți de consultat. Nu mă lasă conștiința să îi fac să aștepte, deși se cunoaște de la ușă că nu reprezintă urgențe. Unii vin pentru a doua sau a treia părere. Alții își aduc copilul la spital la nici o oră de la debutul febrei. Alții nici nu știu de ce au venit: "se simte așa, rău". Nu am dreptul să refuz nicio consultație. Pe la sfârșitul gărzii nu mai simt nimic. Sunt anesteziată, nu mă mai țin picioarele să ajung până acasă. Iau un taxi pe care îl plătesc din salariul meu și , ca de fiecare dată, adorm înăuntru. Îmi e teamă că odată mă voi trezi abandonată într-o pădure, trezită spontan după 12 ore de somn, în care nu voi simți nici foame, nici frig. 

Știți cam câți copii vin în 24 de ore la Unitatea de Primiri Urgențe? Pediatrie + Chirurgie + ORL, fără a pune la socoteală cazurile venite în alte secții. În medie 250 copii pe zi. DOUĂSUTECINCIZECI! Câte din ele sunt cu adevărat urgențe? Cred că sub 30. 

În spatele ușilor de la UPU nu se merge, se aleargă! Toate inimile bat cu peste 100 bpm în spatele ușilor de la UPU.

6 Responses
  1. arakelian Says:

    Din pacate e vorba doar de lipsa de educatie: educatie ce nu se face nici acasa, nici la scoala, nici la medicul de familie, nici de catre medicul de urgenta, nici de catre asistenta.

    Am plecat din tara. Aici e periodic o asistenta ce preia fiecare pacient, le face o fisa si introduce codul personal, si spune in ce categorie si cat timp e de asteptare. Pt cap spart la copil si un cusut de cateva copci si sange pana la talie ni s-a zis ca timpul de asteptare e 4 ore dar ni s-a recomandat alt spital in apropiere, mai mic, cu rata mai mica de ocupare, ba ne-a zis si ce autobuz sa luam pana acolo. 5 min de explicatii si am plecat: nu pot spune acelasi lucru despre mersul la Budimex unde sefa de sectie la urgenta a pus un diagnostic pneumonie, cer eu ca parinte investigatii (radiografie si test din deget pt hemoleucograma pt confirmare pneumponie), a iesit ca nu e pneumonie, imi scrie alta reteta, ii refuz medicamentele pt ca stiam ca nu sunt pt copii, si abia atunci m-a intrebat ISTORICUL MEDICAL al copilului si familiei; in paralel asistenta de la usa imi recomanda la febra 38 supozitor interzis in occident si alta zicea ca alaptatul la peste un an este cu lapte prost.
    Sa mai zic de acelasi spital am stat o ora pe sectie la 23 noaptea pt ca orl-istul avea o discutie personala f. interesanta de o ascultam toate mamele de dupa usa. Nici una nu am indraznit sa batem la usa desi eu eram cu copila cu otita perforata ce supura, trimisa sus de la camera de garda.
    In plus, orice medic stie ca problemele la copil se agraveaza noaptea: la dormit la orizontala secretiile duc la incarcarea cailor respiratorii asa ca ceea ce voi numiti muci poate fi o tuse de juma de ora cu invinetire a tegumentelor incat am luat copilul in brate si plecat imediat, ca temp. seara creste cu 1 grad, sau ca doctorii de familie se eschiva usor la telefon: "nu diagnostichez boli cu eruptie pe piele, du-te la urgenta", "tuseste rau?? e grav, du-te la urgenta" etc

    Asta e nivelul de educatie al pacientului. Dar si al cadrului medical romanesc. Nu va place, plecati, si lasati alti medici tineri si placere de lucru de spital.

    Semnat: o mama care de 6 ani nu a mai trecut pe la farmacie, multumita unui doctor. Ne roman, evident. Pt ca medicii pe la care am trecut in Bucuresti nu au acordat acelasi timp ca pediatrul strain pt preventie: miscare, temp. scazuta in dormitor, mancare cat mai simpla si nu de la supermarket, liniste in casa, viata simpla si fericire, fara suplimente sau chimizare farmaceutica.


  2. Unknown Says:

    RESPECT!!!! Sunteți minunat!!!!


  3. dr. MO Says:
    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  4. dr. MO Says:

    Pentru Arakelian:
    1. Educatia se face la scoala, acasa si la medicul de familie, nu la urgente, unde avem la dispozitie cam 20 de minute pentru fiecare pacient
    2. Pentru cap spart la copil, in Bucuresti se poate merge doar la 2 spitale care se ocupa cu asa ceva, deci la noi nu functioneaza indrumarea catre alt spital, pentru ca ambele sunt in aceeasi situatie. In alte situatii in care este necesara indrumarea catre alt spital, nu numai ca le dam pacientilor adresa spitalului catre care sunt indrumati (presupunand ca ei nu o stiu) sau indicatii despre mijlocul de transport in comun, dar de multe ori li se pune la dispozitie si ambulanta!
    3. Istoricul medical…este datoria dvoastra sa spuneti daca exista un istoric medical deosebit! Nu trebuie sa ne testati pe noi ca sa vedeti daca ajungem sa intrebam si asta. Repet, avem la dispozitie aproximativ 20 de minute pt vorbit cu mama, consultat copil si scris reteta. Cat despre diagnostic…multi parinti vad in diagnostic un fel de eticheta, ceva foarte “oficial si strict”. Noi, medicii, nu avem UN diagnostic. Avem diagnostic prezumptiv, diagnostic de etapa, diagnostic de 72 ore, diagnostic de externare! De asemenea, diagnosticul are o nota de subiectivism. Gatul poate avea diverse nuante de rosu pe care fiecare din noi le poate vedea diferit. O hemograma poate avea nenumarate modificari care pot sugera mai degraba ceva, sau mai probabil altceva. Sunt putine investigatii care pot pune un diagnostic de certitudine, si acestea nu se folosesc in problemele urgente.
    4. Medicamentul de care vorbiti, si anume Novocalmin, se foloseste la noi si ne ajuta in multe situatii, chiar daca nu mai este aprobat in strainatate.
    5. Medicul de care vorbiti in ultimul paragraf este acel medic de familie pe care toata lumea ar trebui sa il aiba, sa invete parintele despre preventie si despre toate acele masuri care se pot lua pentru o viata armonioasa.
    Multumesc pentru feedback, o zi buna!


  5. Unknown Says:

    Din pacate sunt si cazuri cu copii cu scaun diareic, au venit la urgente, medicul i-a recomandat parintelui sa-i dea ceai de menta si in cateva ore copilul a murit...
    Sau copiii cu febra, echilibrati, care au fost lasati sa plece acasa si au murit de meningita, pneumonie galopanta...
    Nu stiu daca aveti copil, dar cand copilul tau are febra 40 sau are scaune cu sange, nu prea iti mai arde sa stai acasa.


  6. arakelian Says:

    Fiica mea nu e la primul cap spart. Prima data in Bucuresti a fost cusuta la spital de oameni mari - atunci am sunat pe o dr si am cerut parerea sa ma indrume unde sa ma duc si a zis sa trec strada la spital si sa nu ma duc pana la Budimex care e mai departe. Nu e primul copil cu traumatism care ajunge la spital de oameni mari. S-a eliminat optiunea asta in ultimii 5 ani? E interesant daca stiu asta medicii de familie - cand am discutat ultima data pe tema asta nu stia nimic.
    Asta e doar o 'monstra' de comunicare intre cadrele medicale din Bucuresti. Habar nu am cine e in masura sa informeze astea. Eu urmaresc site-ul ministerului Sanatatii, pagina lor de facebook, dar si site-ul de agentie nationala a bolilor transmisibile, si de acolo e o lipsa totala de comunicare (le-am scris, pus intrebari, si nu am niciun raspuns...). Este evident nevoie de o prezentare a modului de tratare a urgentelor si nu numai, care sa ajunga si la noi parintii inainte de a intra in panica. Eu am noroc cu prietene medici ca le-am sunat si cand a facut fata abces pe umar de la vaccinul contra tuberculozei ( asa am aflat ca e normal si ca daca nu face punga de puroi atunci e posibil sa nu se fi nu s-a activat si e nevoie de test de anticorpi si repetat) sau cand a inghitit primul sambure de pruna ( probabil as fi sunat la salvare :D ) .


Trimiteți un comentariu