Pentru că noi, românii, suntem maeștri în arta imitației, am adus de peste hotare, pe lângă nenumăratele lucruri artificiale, și acele show-uri de genul " Românii au talent", "Megastar", "X Factor" etc.
                Primul care a reușit să intre în grațiile poporului  a fost "Megastar". Încă naivi și lipsiți de experiență, producătorii au dorit ca show-ul să arunce în lumina reflectoarelor talente nebănuite, ascunse în cele mai întunecate colțuri ale țării, între cocenii de porumb sau în spatele unor maldăre de cărți. Astfel, din oameni care afișau un aspect absolut comun și neimpresionant ieșeau sunete aflate într-un evident contrast cu această primă impresie. Ei au fost revelațiile acestui gen de spectacol, care au reușit să provoace o piloerecție sinceră și neinfluențată de vreme în majoritatea persoanelor impresionabile, dar și într-o mare parte din categoria care credea că le-a vazut pe toate.
               Situația ajunge la cealaltă extremă când raportul aspect-talent este inversat și când micul ecran e violat de către un personaj extravagant desprins parcă din filmele SF, care ne surprinde ulterior printr-o imensă lipsă de talent și printr-o impresionantă absență a simțului ridicolului. Pentru că noi ne-am făcut o inofensiva pasiune de a râde pe seama celorlalți și pentru că orice talent adevărat provoacă un mic sentiment de invidie (a se observa expresia Deliei când apare o tânără talentată în fața ei, sau a lui Bitman când se confruntă cu un băiat arătos) această a doua categorie de megastari talentați ne-a atras cu o forță mai mare în fața televizoarelor. Sunt multe gânduri care se nasc și se scurt-circuitează în encefal când avem sub observație un astfel de anti-talent: ce motiv ar avea omul ăsta să vina aici când e evident că nu se pricepe? cum de continuă să cânte când toată sala râde? cum a putut să creadă că e intr'adevar talentat? oare emoțiile sunt de vină pentru traiectoria greșită pe care a apucat-o talentul său?
              Cel mai umilitor lucru pentru un candidat e să ajungă în posesia nu a unuia, nu a doi, ci a trei de "nu"! Dacă ai reușit să îi iei pe toți trei, negreșit vei apărea în acea rubrică a momentelor comico-penibilo-ridicole. Pentru că aproape toți cei care ajung în fața juriului au în minte și această eventualitate, ei își contruiesc de acasă metode de a trece neșifonați și cât mai rapid peste umilință. Astfel, există mai multe categorii de nefericiți:
1. Resemnatul: este cel care după deznodământul trist se poartă în continuare ca și când nimic nu s-ar fi întamplat. Ce dacă a petrecut ore întregi pentru a ajunge în ipostaza de a-și dovedi lipsa de talent? Viața merge înainte, și oricum mai are el și alte talente de arătat.
2. Ambițiosul: este cel care nu renunță cu una cu două. El afirmă clar și răspicat că respingerea nu îl va face nicidecum să stea cuminte acasă. Se va prezenta și în următorul sezon, și în cel de după el, căci odată și odată tot îi va sesiza cineva mugurele de talent bine ascuns într-un cotlon al organismului său complex.
3. Răzbunatorul este de obicei o persoană foarte talentată în orgolii, care nu poate accepta un refuz și cu atât mai puțin un refuz exprimat cu zâmbetul pe buze. Pentru a-și echilibra simțurile el își va dezvălui în fața întregii țări latura impulsivă, aruncând înjurături și tentative de pumni înspre onoratul juriu.
4. Orgoliosul este acel candidat care după ce și-a vărsat cântecele pe scenă și după exprimarea refuzului de către juriu adoptă o atitudine prin care ne demonstrează că noi suntem prea mici ca să putem înțelege talentul ce se ascunde în el.
5. Raționalul e reprezentat de un om care se prezintă la preselecție cu scopul de a afla dacă are sau nu talent. El ajunge direct în fața unui juriu consacrat, fiind total nemulțumit de lipsa de experiență a vecinilor care îi aud trilurile prin pereți, sau a colegilor invidioși care îl îndeamnă să tacă. Pus în fața celor trei "nu"-uri acesta își justifică vocea printr-un guturai acut, dar se arată dornic de a învăța lucruri noi în domeniu.
6. Dramaticul e opusul orgoliosului. El ar trece peste orice mândrie, ar călca în picioare orice urmă de orgoliu numai pentru a primi niste "da"-uri, fie și numai două. Pentru el nu contează modalitatea în care a ajuns să treacă de acest prim hop, important e să rămână pe sticlă măcar două episoade.
7. Lingușitorul e reprezentat de candidatul care își alege o victimă din juriu, pe care o va înăbuși cu o aparentă admirație. Este o tehnică de vulnerabilizare a juriului, întrucat cel puțin victima ajunge într-o incapacitate de a lua decizii obiective.
8. Înteleptul e acela care după refuz ține foarte tare să le precizeze celor din juriu că el rămane fanul fidel al fiecăruia din ei, în ciuda răutății din sufletele lor. Mai presus de toate se află capacitatea lui de a înțelege gandirea mediocră a tuturor.
9. Iubărețul e cel care ajunge pe scenă cu scopul de a stabili un contact direct cu vedetele, astfel încât un refuz nu inseamna nimic. La final va fi bucuros să administreze câte o pupătură fiecarui membru al juriului, îndeplinindu-și în acest fel dorința arzătoare și scopul afișării pe micul ecran.
10. Petrecărețul, deși nu am bănui, are o experiență pasivă mai mare decât a celorlalți. El a înțeles că cel mai mult pe scenă contează atitudinea, că talentul în sine prea puțin valorează, că juriul caută de fapt pe cineva care să știe să întrețină atmosfera. Astfel candidatul pătrunde pe scenă într-o mare vervă, gata să-și arunce hainele peste mulțimea de admiratori din sală, să facă tumbe peste masa juriului și să impresioneze o țară întreagă. Cei trei  "nu" primiți nu vor fi niciodată într-un contrast mai mare decât în situația asta. Omul va pleca de pe scenă stins și le va povesti reporterilor cum pentru el nu contează ce răspuns a primit, întrucât singurul motiv pentru care a venit a fost să se simtă bine și să-i antreneze și pe ceilalți în această lume bucuroasă a lui.

                 E o vorbă care tot circulă pe internet, dar și în cealaltă viață, și care a fost adoptată de mulți tineri, întrucât reprezintă o importantă și originală formă de salvare atunci când nu pot scăpa neterfeliți din anumite situații. Vorba spune așa: "Be yourself! Să nu-ți pese de ce spun alții! Părerea lor nu contează!" Învățătura  are mulți frați: gemeni monozigoți, dizigoți, vitregi... unii seamănă ca înfățișare între ei, alții împart un număr mai mic de gene, dar una peste alta ideea pe care o promovează e aceeași: să faci ce vrei și ce crezi tu, independent de ce spun ceilalți.
                Tinerii aștia, adepți ai omniprezentei devize, își postează poze pe facebook, în speță din cele în care apar ei în prim plan ( într-una din zilele lor bune, când fiecare șuviță stă la locul ei și sunt îmbrăcați în hainele noi), iar în spate se află un animal, o farfurie cu mâncare sau orice lucru neinteresant care să justifice imortalizarea făcută aparent degeaba. Sub poză se află negreșit comentariul cu trimitere la obiectul din spate,  pe care nimeni nu îl ia în seamă.
                Lumea în care trăim a fost construită astfel încât toate lucrurile să depindă unele de altele. Fiecare nimic reprezintă o za din lanț, și chiar dacă nu vedem noi legătura directă între ea și următoarea, nu înseamnă că ea nu există. Din perspectiva asta, deviza de care vorbesc pare atat de stupidă...Trecerea ta prin viață respectând exclusiv propriile păreri și gânduri este doar o iluzie, o mască sub care îți ascunzi nenumărate temeri, frustrări, și o permanentă grijă că pașii pe care îi faci au depășit pătrățelul, și că ai călcat pe linie.
               Evident că îți pasă de orice părere cu privire la tine și la ceea ce faci tu, căci altfel ai merge în pijama pe stradă și nu ai mai posta poze pe facebook. Tu, femeie, nu te-ai mai epila dacă spui că părerea lumii nu contează, iar tu, bărbate, ți-ai trata eternul prurit genital în plină stradă. Lucrurile astea le respecți, nu pentru că așa scrie în Cartea bunelor maniere, ci pentru că vrei sa fii o prezență agreabilă pe stradă, sau măcar să nu fii una dezagreabilă. E ciudat cum oamenii afirmă că nu le pasă de părerea celorlalți, căci ei oricum merg pe drumul lor, dar drumul lor e de fapt un pod suspendat, și fiecare om ce interacționează cu ei taie din firele care îi susțin podul sau construiesc altele noi pentru a-l face mai stabil.
               Noi toți funcționăm prin feedback, și chiar dacă ne e greu să o recunoaștem, nicio părere nu e nesemnificativă, indiferent din ce direcție apare. E suficient să îți spună cineva pe stradă că îți stă o geană aiurea și ziua ta e compromisă.
               Oamenii au o tendință de a respinge părerile care nu le sunt favorabile, dar odată ieșiți din mediul care le-a emis, ajunși acasă, unde sunt singuri cu ei inșiși, se întreabă dacă nu cumva...De cele mai multe ori chiar fac o schimbare, bazată pe acele păreri emise, dar a doua zi își pun masca și o iau de la capăt.