Definitie: Sindromul macho-man este o afectiune caracterizata printr-o serie de semne si simptome ce creeaza in ansamblu ideea de "barbat adevarat", dar sub care se ascunde un substrat ieftin si comun. Afectiunea este x-linkata, gasindu-se exclusiv la persoanele de sex masculin. Exista, insa, si un echivalent in randul femeilor-sindromul "fatal-woman", despre care vom vorbi cu alta ocazie.
                Epidemiologie: afectiunea este cunoscuta de multa vreme, fiind relatata in carti aparute cu secole in urma. Se poate observa o crestere a incidentei in zilele noastre. Aceasta se intalneste din ce in ce mai frecvent: daca in urma cu un numar de decenii se intalnea exclusiv in mediul urban (cetatenii rurali pastrand o umilinta innascuta), acum putem regasi acest sindrom la fel de frecvent in ambele medii, diferentele fiind nesemnificative statistic.
                Patogenie: exista 2 teorii cu privire la aparitia sindromului, intrucat exista 2 tipuri de pacienti, diferite ca substrat, dar la care boala, odata aparuta, se manifesta in acelasi mod:
1. Primul tip este reprezentat de pacientul slab dotat fizic si intelectual, care observand la gradinita si la scoala succesul colegilor mai aratosi, dezvolta o serie de frustrari pe care incearca sa le depaseasca dezvoltandu-si calitati inchipuite sau atribuindu-si caracteristici de suprafata, care il acopera intr-un fel de vernix protector si care impiedica lumea sa descopere ce se afla sub el.
2. Al doilea tip este cel al baietelului care s-a bucurat inca din scutece de o atentie sporita  din partea fetelor, si care, recunoscandu-si calitatile fizice, si-a construit in viata un drum exclusiv in functie de acestea, inhibindu-si porniri intelectuale sau profesionale.
                Manifestari clinice:  Sindromul se caracterizeaza printr-o serie de semne si simptome ce au ca particularitate faptul ca ele sunt resimtite cu precadere de cei din jur:
-diferenta dintre omul din casa si omul de pe strada: aflat in propria casa, cu jaluzelele trase, pacientul se va desfasura in voie, lasand toate impulsurile si nevoile fiziologice sa se manifeste; iesind pe strada , se transforma intr-o persoana care te poate insela usor: el va imbraca un tricou mulat cu decolteu in V, care descopera un piept viril si care este deseori ornamentat cu un tatuaj ce cuprinde un mesaj atat de simplu incat pare de-a dreptul imbecil, dar care e scris strategic in alta limba. Scrierea mesajului in alta limba are o serie de avantaje: pe de o parte da un aer de mister, pe de alta parte te face sa crezi ca purtatorul este un poliglot inteligent;
-macho-man-ul nu va avea niciodata o relatie stabila, el aflandu-se in incapacitatea dedicarii unei singure femele. De aceea, casuta lui de mesaje de pe facebook va fi plina de invitatii si complimente adresate fetelor aratoase din lista. Chiar daca nu intotdeauna capata raspunsuri pozitive, el nu va inceta niciodata sa curteze, de teama pierderii aceste capacitati;
-in cazul in care nu reuseste sa-si procure o masina decenta, el se va afla intotdeauna in tovarasia cuiva cu o astfel de masina si se va poza langa aceasta in incercarea de a se inconjura cu lucruri de calitate;
-activitatea cea mai intensa este reprezentata de mersul in club: in acest scop va frecventa localurile cu fite maximale, se va imprieteni cu dj-ul, va avea masa lui si va pune ochii pe fiecare femela nou-aparuta;
-odata cuplat, macho-manul se desumfla in scurt timp, dovedind ca dincolo de atitudinea construita in toti acesti ani nu se gaseste nimic;
-de multe ori, pacientului ii este teama sa-si dezvaluie adevarata meserie, astfel incat va face efortul de a invata cativa termeni dintr-un anumit domeniu, in care va pretinde ca lucreaza;
-playlist-ul lor este format preponderent din melodii romanesti cu versuri care exprima "pe sleau" tot ce poate trece prin capul unui astfel de pacient ( Iarna pe val, Da-te-n dragostea mea, Chiar daca ai plecat etc);
                 Diagnostic diferential: 
-barbatii adevarati: -nu vor fi prinsi niciodata jucandu-se Candy Crush Saga
                                     -nu vor avea niciodata poze facute de ei insisi in oglinda, langa WC
                                     -nu vor agata niciodata din masina
                                     -nu se vor checkiniza la sala de forta sau in propria casa
-cocalarii declarati:- spre deosebire de macho-men, acestia nu poseda teama de a fi judecati, astfel incat vor avea aceeasi atitudine si in casa, dar si afara
                 Mortalitate si morbiditate: cea mai frecventa cauza de deces in randul acestor persoane este reprezentata de suicid, care apare ca urmare a incapacitatii lor de a-si procura femelele dupa care tanjesc. Cei care nu ajung pana acolo dezvolta depresii adanci, aparute tot in urma esecurilor sentimentale, cele profesionale neintrand in sfera lor de interes.
                 Tratament:  singura terapie eficienta este transplantul de personalitate, de care, din pacate, beneficiaza o minoritate din pacienti.
                 Prognostic: rezervat.


                

                Prostia in care zace populatia noastra creste exponential...legati la ochi, cu urechile ciulite intr-o singura directie, oamenii trec prin viata cu eforturi minine, dar cu asteptari maxime de la cei din jur. Incapabili sa isi asume responsabilitatea pentru faptele lor, au invatat sa faca acuzatii gratuite si sa arunce vina pe oricine s-ar afla in jurul lor. Romanii sunt niste inofensivi...niste naivi oricand se poate, dar se transforma oricand in razboinici experimentati, pentru a-si apara drepturile inchipuite. Si-ar incalca oricand principiile pentru o bucatica de avere, punandu-si cu grija masca de victime, care ii ajuta in obtinerea unei compatimiri din partea celor care nu pot vedea dincolo de aceasta masca.
               Una dintre multiplele dovezi ale acestui fapt o constituie acest articol recent: o pereche de parinti si-a hranit odrasla cu ciuperci culese ochiometric din padure. Aceasta a ajuns la spital in stare grava, unde i s-a pus diagnosticul de "intoxicatie acuta grava cu ciuperci", iar dupa o aparenta imbunatatire a starii de sanatate, copilul a decedat. Evident ca moartea propriului copil este cel mai ingrozitor lucru care se poate intampla. Dar eu ma intreb: "Tu, tata care arunci cu pietre in personalul medical...cum de nu te invinovatesti pentru hrana pe care i-ai oferit-o copilului tau? Nu meriti tu, oare, sa fii acuzat pentru inconstienta cu care i-ai pus in farfurie ciuperci otravitoare?" Oricat de slab informat ai fi, nu ai cum sa nu stii ca exista ciuperci otravitoare! Pe toate caile posibile s-a facut cunoscut populatiei faptul ca nu poti sa mananci, si mai ales sa le oferi copiilor (care au un organism chiar mai sensibil decat al tau, de adult) ciuperci culese cu mana ta naiva. Ai crezut ca poti sa-ti hranesti odrasla cu otrava si apoi sa o aduci repede la spital pentru a fi salvata?
               O alta dovada a lucrurilor despre care am scris o reprezinta subiectele stirilor de la ora 7, asa-numite "cele mai importante stiri ale zilei". Am aprins televizorul pentru a afla si eu, un om dezinformat, despre ce se mai intampla in aceasta tara. Primul subiect, discutat o jumatate de ora, a fost reprezentat de celebra bataie incasata cu stoicism de Alexandra Stan. Vedeta care si-a luat inima in dinti si a decis sa se faca de ras in fata intregii tari, dar si peste hotare, ne-a aratat tuturor machiajul violet al ochilor sai pretiosi. Ne-a descris cu amanunte cum a primit primul sut, apoi primul pumnulet, cum a indurat ea atata timp stresul pe care l-a suferit alaturi de impresorul ei, de care nu s-a putut dezlega, indragostita fiind de el. Pentru a ne convinge de tragedia de nivel national, stirista pune fel si fel de intrabari Can-Can-icesti, unele mai penibile decat altele, si ale caror raspunsuri ne-au tinut cu sufletul la gura. Am ingurgitat aceasta prima stire cu greu, si cu speranta ca urmatoarele vor fi chiar stiri. Si chiar stiri erau: am aflat o alta veste pe care orice roman trebuie sa o cunoasca, si anume ca Ilie Nastase s-a insurat! Mi-am oprit din nou respiratia pentru cateva minute grele, in continuare cu speranta ca urmatoarele vor fi stiri adevarate. Si din nou am fost absolut socata: am aflat continuarea stirii despre nunta lui Bute, stire inceputa in ziua anterioara-episodul 2. Banuiesc ca reporterii s-au gandit sa bage la stiri un serial al nuntii lui Bute. Probabil ca astazi ne-au informat despre luna de miere...
             Punct.

           Stiri despre copii abandonati, persoane seropozitive, avorturi, auzim in fiecare zi. Tocmai pentru ca le auzim atat de des, le ascultam mai putin. Nu te sensibilizeaza niciunul din aceste subiecte daca nu ajungi sa ai un contact mai apropiat cu ele.
           Pe internet circula de ceva timp un poster care descurajeaza avortul, si nu pot sa nu imi exprim parerea vis a vis de acest subiect controversat. Motivele induse, referitoare la sufletul embrionului, sunt cat de cat plauzibile, dar pentru cei care nu si-au imaginat vreodata asta, in anumite cazuri avortul este cea mai buna alegere! Cum poti sa o lasi pe o fetita de 13 ani sa nasca, in conditiile in care nici ea insasi nu s-a lamurit in legatura cu viata? Cum va ingriji ea acel copil, ce educatie ii poate oferi, cum isi va continua ea insasi dezvoltarea? Atat pentru copilul cel mare cat si pentru copilul cel mic, avortul este mai potrivit in circumstantele date. Aceeasi discutie se poate purta in conditiile in care mama afla ca are un copil malformat. Ultra-credinciosii vor spune ca orice suflet merita sa traiasca, dar oare ei s-au gandit cum va trai acel copil? Cum se va insera el in societate, cu retardul lui mental care nu ii va permite nici macar sa mearga sa cumpere paine? Cum va fi vazut la scoala de colegii lui, sau de oamenii de pe strada? Daca spiritul acelui copil si-ar putea exprima parerea, eu cred ca si-ar dori sa evite o viata plina de suferinta. Am vazut acum ceva timp intr-un serial medical un pasaj care m-a pus pe ganduri. Era vorba de un copil care se nascuse cu niste malformatii ale mainilor, cu degetele lipite. Se punea problema daca parintii ar trebui sa il opereze in primii ani de viata si sa-l supuna suferintei fizice provocate de multiplele interventii chirurgicale, sau sa-l lase asa pana cand va fi in capacitatea de a face propriile alegeri si de a indura durerea. Poate ca persoanele care sunt impotriva avortului ar opta pentru a doua varianta, dorind sa evite suferinta fizica a copilului. Eu cred insa, ca orice adult si-ar dori sa fi fost operat cel mai precoce cu putinta, evitand calvarul psihic pe care il atrage o astfel de conditie medicala. Un copil care trece prin marginalizare, batjocura, respingere provocate de cei de o varsta cu el, probabil va avea sechele si in ipostaza de adult, pentru ca el trece prin aceste stari chiar in perioada in care se dezvolta cel mai mult, si cu siguranta ii vor amprenta personalitatea. Zi de zi ma confrunt cu un caz care ma emotioneaza: un nou-nascut cu fenotip de sindrom Down isi duce traiul pe sectia de prematuri; are facies specific de sindrom Down si malformatii cardiace, iar mama, care il viziteaza, nu intelege nicidecum situatia copilului sau; stie ca nou-nascutul sufera de o boala, dar pentru ea sindromul Down, rosul in gat, infectia HIV, intra in aceeasi categorie. Ea nu e pregatita sa ingrijeasca un astfel de copil, si nu imi este greu sa imi imaginez ce se va intampla cu el cand va depasi etapa de "copil dragalas". Vine ziua in care el va ramane in urma la scoala, nu va reusi sa invete mai mult decat 3 versuri, nu va putea face conexiuni logice, nu va sti sa faca nimic in viata lui care sa il faca fericit, iar parintii isi vor pierde rabdarea cu el. Caci oricat de bun parinte ai fi, un astfel de copil te epuizeaza fizic si psihic. E adevarat ca exista si cazuri mai fericite de downieni, care reusesc sa isi construiasca o viata cat de cat armonioasa, dar ele sunt exceptii. Atunci cand mama cunoaste din timpul sarcinii ca exista un risc mare ca fatul sa aiba aceasta trisomie, nu se poate spune care va fi gradul afectarii neurologice, cardiace sau renale.
              Pe langa cazurile de mame foarte tinere si de feti cu malformatii congenitale, mai exista si cazurile atat de simple ale mamelor care nu isi pot asuma raspunderea cresterii si ingrijirii copiilor. Primul copil abandonat pe care l-am vazut era, din fericire, aparent sanatos. Putem spune ca sansele lui sunt destul de bune...poate fi adoptat de o familie, dar, cel mai probabil, va ajunge intr-un centru social sau pe strazi. Mama sa era studenta si nu avea timp sa se ocupe de el, asa ca l-a abandonat. Unul dintre cazurile care ma va bantui, probabil, pana la batranete, este cel al unui copil nascut in RATB! Mama, lipsita de orice fel de grija, se afla din fericire intr-un RATB care trecea pe langa Maternitate, astfel incat copilul a fost livrat in conditii sigure, chiar daca provenea dintr-o sarcina neinvestigata. Dupa nastere, insa, copilului i s-a marit progresiv capul, a fost banuit a suferi de un sindrom genetic, abdomenul i s-a marit si el, iar fontanela anterioara era gigantica! 8/6 cm... cand am citit in foaia de observatie am crezut ca cineva a scris din greseala aceste dimensiuni in loc de 1.8/1.6 cm. Practic, copilul avea o zona in cap unde aproape ca ii puteai palpa creierul. Durerea pe care o simti vazand un astfel de copil este cu atat mai mare cu cat te gandesti ca el nu realizeaza gravitatea situatiei. E ca si cand ai urmari cum o cladire se prabuseste peste un om care doarme: el nu stie, tu nu poti face nimic pentru el. Au urmat cazurile copiilor proveniti din mame seropozitive. Este o realitate despre care multi nu au habar: in tara noastra exista o epidemie HIV-SIDA! Paradoxal, femeile infectate HIV par mai fertile decat oricare alta categorie de femei. Astfel incat, saptamanal apar copii noi ale acestor femei. De multe ori e vorba, bineinteles, de mame care traiesc intre droguri, indiferenta, encefalopatie. E mult, mult mai trist sa vezi acei copii abandonati decat un avort. Cu atat mai mult cu cat, nimeni nu si-ar asuma raspunderea ingrijirii unui seropozitiv. Toti parem sa empatizam cu aceste cazuri, ni se rup inimile vazand copilasii, cu ochii lor mari, care inca nu stiu ce suferinta vor avea in aceasta viata, dar cine i-ar lua acasa pentru a face din ei niste oameni? Nici dupa nasterea primului copil aceste femei nu sunt trezite la realitate, lucru dovedit de faptul ca ajung pe sectia de infectioase cate 3-4 copii provenind din aceeasi mama. Ne-am confruntat intr-o zi cu, cazul unei doamne care nascuse 4 copii; pentru ca seropozitivii primesc din partea statului un ajutor financiar lunar care depaseste salariul meu de medic rezident, aceasta doamna traia impreuna cu sotul si cu cei 4 copii din acel ajutor. Nimeni nu muncea in casa, astfel incat femeia poate chiar avea o bucurie sadica si naiva in acelasi timp in privinta bolii ei. Pe aceeasi sectie ajung copii din mame care pe langa HIV, sufera si de alte boli care ii compromit neurologic inca din primele zile de viata, cum ar fi sifilisul congenital.
             Bineinteles ca cea mai buna metoda de a evita aceste situatii o reprezinta folosirea metodelor contraceptive, care sunt, pana si ele, contestate de Biserica. Dar daca ai sarit de aceasta etapa si ai ramas totusi insarcinata, dar nu esti pregatita sub nicio forma de ingrijirea unui copil, care este alegerea cea mai potrivita? Da, avortul este un pacat, un gest oribil si o trauma, atat pentru femeie cat si pentru embrion.  Femeia care avorteaza este o criminala! Si totusi, cred ca o astfel de "crima" este o alegere buna, in detrimentul unei vieti in care sansele ti s-au taiat de la bun inceput.

             Acest articol s-a nascut ca urmare a unei intrebari clasice, dar destul de rara in zilele noastre: "Ce parere ai despre barbatii care plang?" Ca si cand barbatii ar fi o specie aparte de vietuitoare, lipsite de canal lacrimal si de sentimente.
             Inca de mici ni se implementeaza ideea ca femeia a fost "confectionata" din coasta barbatului. Adica Dumnezeu a luat o coasta, a cultivat-o, si din coasta s-au produs plamani, par, ochi, tibii. Accept cu stoicism (sper) pietrele care vor fi aruncate in directia mea, si contest total ideea asta, care sugereaza intr-un mod subtil ca femeia este inferioara barbatului, este o replica a acestuia. In sprijinul acestei idei vin si actiunile ulterioare prezentate in Biblie, si anume ca atunci cand Dumnezeu a interzis gustarea marului, barbatul s-a tinut tare, dar femeia, mai slaba din fire, nu a putut rezista ispitei, si ulterior si-a corupt si vecinul din Rai. Pentru faptele savarsite, femeia a fost pedepsita cu mai multa asprime: pe langa izgonirea din Paradis, ea fiind condamnata la suferinte fizice imense in momentul expulziei progeniturilor, si in plus i s-a interzis intrarea in Altar. Peste toate acestea troneaza ideea cea mai mareata dintre toate, si anume aceea ca atat Dumnezeu Tatal cat si Fiul sau, sunt barbati.
             Iata cum excesul de religie creeaza o balanta dezechilibrata intre barbat si femeie. Sunt de acord ca barbatul are mai multa forta fizica, femeia dispune de o mai mare sensibilitate, femeia e o casnica mai buna, barbatul are mai multa putere de munca (fizica), insa per total caracteristicile acestea ar trebui sa fie echilibrate, si nu sa ridice barbatul pe un piedestal. In intreaga lume functioneaza legea compensatiei.
             Pentru ca barbatul este o specie puternica, el nu ar trebui sa planga niciodata. Din contra, barbatia ii este dovedita de lipsa totala a lacrimilor, chiar si in fata unei cepe. Aparitia unei dare post-lacrimale pe obraz este echivalenta cu o castrare medicamentoasa sau chirurgicala, deci un barbat care a plans nu poate fi altfel decat eunuc. Totodata, barbatul adevarat nu are sentimente decat fata de lucruri care ii apartin, el fiind astfel intr-o incapacitate totala de empatie. Cel mai frecvent, sentimentele se orienteaza catre propriul trup, si in cazuri fericite, catre lucruri concepute de el insusi sau catre mama. Mandri de forta fizica cu care au fost inzestrati, barbatii adevarati nu rateaza ocazia de a si-o demonstra in diverse circumstante, dar de cele mai multe ori nici nu se ajunge pana acolo, pentru ca introducerea virtuala a anumitor organe in diverse concavitati sau convexitati este suficienta.
             In concluzie, plansul este un proces fiziologic, care ne napadeste pe toti din cand in cand, si nu o dovada de feminitate sau de feminizare...sau de emasculinizare.

            In stagiile din facultate domnii doctori care au avut rolul de mentori ne-au avertizat in legatura cu diferite obstacole pe care le-am putea intampina in drumul nostru de medici. Ne-am mirat si ne-am amuzat in acelasi timp de parinti care si-au tratat copiii bolnavi de otita introducandu-le supozitoare in urechi (pe principiul "Nurofen actioneaza direct la locul durerii"- il doare urechea, atunci bagi supozitorul cu Nurofen in ureche) sau de paciente care au inghitit ovule-acestea din urma i-au venit de hac candidozei, si-au pus ambitia si chiar daca nu au reusit din prima, au luat un pahar de apa si nu s-au lasat pana nu au inghitit ovulul.
            Sunt inca la inceput de drum, dar nu e nevoie de mult timp pentru a acumula intamplari de povestit nepotilor la gura sobei. Au mai trecut cateva saptamani de la anamneza esuata si urechile mi-au fost delectate cu alte lucruri originale.
            Sa vorbim intai despre o fetita de varsta neprecizata, care a ajuns in garda noastra pentru o problema medicala care nu se rezolvase. Fetita avea diferite bilete de externare din diferite spitale unde pacienta figura ca avand diferite varste, desi internarile avusesera loc in decurs de o luna. Colega mea o intreaba pe mama copilului: "Mai mama, cand ai nascut copilul asta? Ca vad aici ca are ba 7 luni, ba 11, ba 1 an". Raspunsul mamei a fost la obiect: "Ei doamna, dar eu mai stiu cand am nascut-o? Eu nu stiu carte ca sa pot sa-mi dau cu seama". Fratele mamei, un intelectual care se arata a fi responsabil si dornic de a ne arata cata medicina cunoaste, ne spune, foarte serios, ca fetita, printre altele, "A suferit si de scabie!"
           Sa trecem la urmatoarea doamna, care s-a internat in spital cu scopul de a naste. Am ajuns la dansa cu foaia de anamneza in fata, pentru completarea campurilor obligatorii cu informatii despre ea, si cu ecusonul de medic pediatru atarnat la gat. Ca sa nu o ingrijorez pe viitoarea mamica si sa-i precipit nasterea, am anuntat-o ca am o serie de intrebari care se pun de rutina tuturor viitoarelor mamici, si ca daca nu o deranjeaza, as vrea sa-mi raspunda catorva intrebari. Dragalasenia mea a fost totusi exagerata, pentru ca doamna imi raspunde: "Mda... sa vad daca ma pot concentra pe mai multe lucruri, ca trebuie sa trimit si un SMS!" Am inghitit in sec si am lasat-o pe doamna sa trimita SOS-ul, apoi am continuat. Am aflat ca are 8 clase, lucru care ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri, dar eu, incapatanata din fire, am intrebat: "Sarcina actuala a fost obtinuta prin fertilizare in vitro?" Auzind intrebarea, faciesul doamnei s-a schimonosit in feluri inimaginabile, si mi-a raspuns intrigata: "Prin ce?!?!" Mi-a parut rau ulterior, pentru ca dansa s-a simtit prost crezand ca o acuz de exhibitionism cand de fapt ea se iubise cu al sau concubin numai sub asternuturi.
          Ultimul apartinator la care ma voi referi este mama unui copil care necesita internare. Doamna era prea doamna ca sa accepte conditiile din spital, ea fiind o intelectuala de clasa, si care nu s-ar fi pretat la umilinta de a-si interna copilul intr-un spital de stat. Motiv pentru care a semnat pe foaia de observatie: "Mi sa explicat riscurile si refuz internarea contrar avizului medical".
          Nu as vrea sa fiu rea. Incerc sa imi imaginez sentimentele pe care le are un parinte atunci cand copilul sau nu este bine. Dar nu trebuie sa uitam sa ne uitam in oglinda inainte de a critica. Deci, in conditiile in care ei  nu au prea mult habar despre aceasta viata, mi-ar placea sa inlocuiasca putin aroganta cu umilinta.

              In tara noastra exista o meserie pe care o practica multe persoane...unele de nevoie, altele din placere. Placere pura, innascuta, pe care au transformat-o de-a lungul timpului in afacere profitabila. A existat o perioada care a stat impotriva pasiunii lor, motiv pentru care oamenii au fost nevoiti sa-si inhibe instinctul si sa se abtina de la exercitarea lui, dar, din fericire pentru ei, lucrurile au revenit la normal imediat dupa moartea lui Vlad Tepes. Oamenii despre care vorbesc sunt hoti, sau, intr-un limbaj mai elevat, spargatori de locuinte (sau de buzunare).
             Sa luam exemplul tinerilor din acest reportaj , care au avut nesansa sa fie prinsi din cauza incaltarilor. Probabil ultimul apartament in care au dat lovitura a fost destul de gol din moment ce nu au avut bani sa-si cumpere pantofi cu talpa neteda. Si mai nefericit a fost colegul lor de echipa, pe care l-a tradat propria ureche, intrucat nu a avut posibilitatea sa-si cumpere un stetoscop sau macar un pahar, pentru a asculta la usile victimelor. Nefericitii din primul reportaj au venit in capitala ca niste domni, cu BMW-ul. La noi in tara orice om se respecta in primul rand pe el insusi, oricat de mica i-ar fi valoarea, si in conformitate cu aceasta cerinta nationala, cei trei s-au urcat intr-o masina confortabila, care sa nu-i oboseasca in drumul de la Brasov la Bucuresti. Nu de alta, dar barbatii deveneau ocupati odata patrunsi in locuintele altora, astfel incat aveau nevoie de putina odihna in avans. Se pare, insa, ca ceva nu a mers bine, caci necioplitii au intrat in casa incaltati. Ori ca au avut multe gropi in cale, ori ca s-a stricat CD-ul cu manele, ceva s-a intamplat acolo, caci mintile li s-au intunecat si au uitat sa se descalte. Pe langa confortul fizic si psihic pe care il ofera, BMW-ul de transport mai are cateva avantaje, cum ar fi acela ca induce victimele in eroare. Ce vecin ar putea sa creada ca tinerii care si-au parcat frumos masina in fata  blocului si au pornit agale spre bloc urmeaza sa-si insuseasca bunurile altora? Din contra, ei isi vor manifesta launtric sentimente de admiratie pentru acei barbati care, desi tineri, au muncit pe branci pana si-au putut permite o astfel de masina. Aceasta este, insa, o sabie cu 2 taisuri, pentru ca odata ce au fost prinsi, situatia devine ridicola. Se poate observa in reportaj regretul pe care il simte fiecare din ei, care mai de care mai penibil. Il putem vedea, astfel, pe cel mai suparat, care sta confortabil pe scaun langa BMW, plictisit ca nu se mai intampla nimic interesant in jur, gandindu-se, probabil, ca ar fi fost buna o punga de seminte in aceste momente de cumpana. Intrebat de reporteri cum spargea locuintele, el le ofera un raspuns cat se poate de logic: "Sunt sofer, nu cunosc! Mi-am adus prietena la aeroport". Un al doilea este in stare de soc pentru ca nu stie ce e cu catusele care-l incomodeaza, si cu atat mai putin intelege de ce ar putea fi arestat. Cel mai mic pare destul de dezorientat in timp si spatiu, probabil realizand ca in inchisoare nu exista cluburi.
               Bine ca Politia a prins trei tineri spargatori. Putem rasufla usurati acum, cand stim ca au mai ramas doar cateva mii.