Imi amintesc cu oarecare nostalgie de facultate, si in special de primii pasi in spital, la inceputul anilor "clinici", cand am avut primele contacte directe cu pacientii si am inceput sa vedem teoria aplicata pe romanii nostri internati. Faceam semiologie la Sf. Ioan, care e la capatul Bucurestiului. Cred ca ma trezeam pe la 5 dimineata ca sa fim acolo la 8, pentru ca daca ajungeam la 08:01 luam absenta, ceea ce s-a si intamplat o data. Eu si A.B. trageam una de alta ( mai mult eu de ea) ca sa ajungem la timp intr-un loc de unde ne lua cu masina A.C. Odata ajunse in masina lui A.C. ascultam Vama Veche, Metallica, King Diamond. Ca un oximoron, sunetele astea ieseau din niste boxe in forma de porci verzi si roz pe care A.C. le primise de Craciun. Odata ajunsi la spital ne desparteam de A.B., care era in alta grupa, si ne indreptam cu pasi mari si grei spre salonul 403. Stetoscoapele ne atarnau la gat, desi, dupa un timp, le-am mutat locul in buzunare, pentru ca profesorul nostru considera o aroganta purtarea lor la gat.
             In prima noastra zi acolo, intrand in salon, ne uitam la pacienti, si pacientii la noi, pentru ca nu ne familiarizaseram  cu tehnicile de abordare. Ne-am gandit cum sa ne impartim paturile, pentru ca eram mai multi studenti decat paturi ocupate, iar eu, impreuna cu A.D., ne-am ales, inspirati fiind, ultimul pat pe stanga, pe care zacea o doamna in varsta de vreo 65 de ani. Ne-am inarmat cu putere de afirmare, curaj, rabdare, si ne-am indreptat hotarati catre dansa pentru efectuarea anamnezei. Ajunsi in fata pacientei, am inceput cu intrebari usoare, de incalzire, de genul numelui si varstei. Doamna, insa, ne-a facut praf pe amandoi...ce nume si ce varsta... a inceput sa ne interogheze ea pe noi despre subclavii si alte elemente anatomice. Ce sa mai.. doamna ne-a dat jos armura dintr-o singura miscare.. Ne-am imprietenit apoi cu doamna G, si ne-a povestit cum tatal ei a fost impuscat in fata casei, cum ea s-a angajat in armata, a cazut de pe tanc si si-a tasat coloana vertebrala. La spital venise pentru un episod de BPOC, care nu avea legatura cu toate intamplarile astea gratioase din viata ei.
            A doua zi, doamna G. m-a chemat discret la dansa si mi-a sugerat sa nu mai port "cercei din astia mari". L-a sfatuit si pe A.C. (care era la patul de vis a vis, ocupat sa afle cati "sori si frati" are o alta pacienta), sa isi tunda parul, care pentru gusturile dansei, era prea lung.
           Asa ne-a ramas tuturor in minte doamna G., prima pacienta pe care am consultat-o, si de care ne-ar fi teama si acum, in ipostaza de medici.