Sa zicem Pascale, pentru ca asta e perioada lor... dar lucrurile sunt valabile pentru orice sarbatoare, chiar si pentru cele mai putin religioase.
           Inca de mici ni s-a implementat trairea unui moment de sarbatoare intr-un anumit mod, care sa nu-l dezamageasca pe cel caruia ii este destinata. Suntem "obligati" sa ne simtim bine de sarbatori, chiar si atunci cand nu intelegem pe deplin sensul lor. La noi in tara in mod special acordam o importanta deosebita fiecarui eveniment crestin, dar putini dintre noi il traiesc sufleteste.
           Sa ne referim la Paste.. Se intampla un fenomen tragi-comic, as putea spune... In primul rand, ideea de a gusta din trupul si din sangele unei entitati despre care se presupune ca la un moment dat a fost om, mi se pare de-a dreptul macabra! Nu ne face asta oare niste canibali? Cum am putea crede ca odata ce am mancat, chiar si simbolic, din carnea unui fost locuitor al Planetei, si am gustat din sangele care odata i-a trecut prin vene si prin artere, suntem mai credinciosi? Ni s-au absolvit deja o parte din pacatele pe care le savarsim zilnic, cu buna-stiinta? Apoi, cum am putea crede ca stand sub haina Parintelui si insirandu-i toate pacatele noastre de oameni, suntem aproape iertati orice rau am fi facut? Cred ca multe dintre pacatele pe care le facem nu le regretam, mai mult chiar, le-am face si a doua, si a treia oara, pentru ca viata intreaga e construita in asa fel incat nu ne putem abtine de la ele, oricat de credinciosi am fi. Apoi, postul... ne abtinem de la carne, oua, lapte, devenim aproape vegetarieni pentru o perioada considerabila de timp, pentru ca, la cateva minute dupa ce "aducem lumina" in casa, sa ne infruptam din toate lucrurile la care am poftit. Umflam burtile, crestem colesterolul, facem pancreatita, dar  merita! Pentru cateva minute de placere! Mi se pare atat de stupid ca cei care se cred atat de credinciosi nici nu inteleg sensul credintei. Ei nu vor manca in timpul postului cu o furculita care a atins branza, caci " s-a spurcat"! Hai sa fim seriosi!! Nu e ca si cand ai simti pe furculita gustul branzei si Dumnezeu te-ar pedepsi pentru ca ai simtit placere! Trecand apoi la urmatorul moment, si anume "Mersul la luat Lumina"... Am participat de cateva ori la chestia asta, si mi-a fost suficient.. Lumea se ingramadeste sa ia Lumina chiar de la preot, care se presupune ca a luat-o direct de la sursa. Aceasta Lumina a ajuns sa fie oarecum personificata. O luam ca pe un animalut de companie sensibil, avem grija de ea pe drum, respiram usor ca sa nu o stingem, si cu greu ajungem acasa, unde, in sfarsit, rasuflam usurati. Vine si momentul in care ciocnim cu bucurie sadica ouale rosii, care totusi, simbolic, sunt impregnate cu sangele lui Isus. Un lucru pe care l-am remarcat deseori este felul in care se pune accentul pe "Hristos" atunci cand se ciocnesc ouale. Multa lume il pune pe a doua silaba, ca si cand ar incerca sa inlature ideea ca altcineva a fost cel care a inviat. "HrisTOS a inviat, nu altcineva!"
            Plini de constiinciozitate respectam regula dupa regula, si traim cu senzatia ca asa nu putem gresi. Dar astfel gresim cel mai mult. Am ajuns atat de preocupati de "ce trebuie facut" incat am uitat care a fost esenta. Si esenta, pentru mine, consta in a face lucruri bune pe Pamant, si mai ales, in a evita sa le facem rau celorlalti.

"This is my simple religion. There is no need for temples; no need for complicated philosophy. Our own brain, our own heart is our temple; the philosophy is kindness."