Unul din lucrurile pe care le detest si probabil ca le voi detesta pentru tot restul vietii il reprezinta o calitate romaneasca ridicata la rangul de necesitate: aceea de om descurcaret.
              Spiritul de om descurcaret se cultiva din frageda pruncie. Oamenii au observat ca e o calitate necesara unui trai romanesc lejer, astfel incat isi invata odraslele cum sa obtina lucrurile pe care le doresc. Deoarece calea cea dreapta este de cele mai multe ori lunga, sinuoasa si presarata cu diferite obstacole, parintii construiesc carari colaterale pentru copiii lor, lasand drumul principal celor mai fraieri. Avand un spirit de turma innascut, ceilalti parinti care vor vedea colateralele isi vor indrepta la randul lor copiii catre acestea, astfel incat aceste cai vor deveni in scurt timp suficient de batatorite incat sa se poata ridica la rangul de cai "drepte". Evident ca cei care urmeaza vor sunta calea principala cu mandrie, nonsalanta, cu bucuria imbecila a omului care a obtinut ceea ce isi dorea cu un minim de efort.
             Pe masura ce trece timpul nu incetez sa ma minunez de capacitatea oamenilor de a-si insusi lucruri care nu le apartin. Obiect, statut profesional, meserie...toate pot fi obtinute prin fel si fel de metode, majoritatea alegand colateralele despre care am vorbit. Am ajuns in punctul in care calea principala, obisnuita, de a ajunge la ele, este aleasa de o minoritate de oameni. Si o parte din acea minoritate o alege pentru ca nu are de ales. Paradoxal, tocmai aceasta categorie de oameni este cea in care pretentiile sunt maxime, care ar avea oricand o critica sau o acuzatie pentru orice persoana i-ar deranja in vreun fel.
             Oglinzile morale au fost intoarse pe dos, ca la mort! Nu ne mai pasa daca avem atributele necesare pentru a alege un drum sau altul, pentru a obtine o diploma, un statut, chiar si o imagine. Alergam orbeste catre scop pentru ca asa fac si ceilalti, din disperarea de a nu ramane in urma, de a nu ni se pune eticheta de "fraier". Dupa ce facem asta, ne credem deosebiti si ne uitam in jos la muritorii de rand, caci acum suntem "cineva", si nu se cade sa stam laolalta cu toate nimicurile.
             Ne-am creat niste etaloane pe care nimeni nu le mai pune sub semnul intrebarii. Femeile isi pun toate gene false, silicoane, chiloti din blugi, extensii si tocuri cat niste scari, alergand dupa un aspect pe care ele il considera deosebit. Toate il considera deosebit, si tocmai de-asta devine obisnuit. Se ingramadesc sa alerge pe acele carari batatorite si sa fie toate niste papusi, avand ulterior pretentia de a fi considerate "speciale". Ele stiu ca barbatilor le plac femeile cum le place si shaorma: cu de toate.
             Oamenii se ingramadesc sa devina sefi, sa ne conduca, fie ca au aptitudini de conducatori, fie ca nu.  Steaua succesului le straluceste sub nas, si fiecare crede ca e pentru el. Fara a se gandi la consecinte, mergand pe principiul "merge si asa", ei iau decizii, fac alegeri care le sunt favorabile, ignorand influenta pe care o exercita asupra unei multimi.
             Impinsi de parinti, elevii devin dornici de a intra in posesia unor diplome pe care nu le merita, pe care le vor purta in plasa ca penibilul de la Megastar, pe care nu le vor folosi niciodata nicaieri, decat in scop de etalare. Ele sunt numai trofee cumparate, dar ce conteaza ca sunt cumparate atat timp cat se afla in biblioteca de acasa, nu?
              Fiecare vrea sa fie cel mai bun. Asta ar fi un lucru pozitiv daca am actiona in scopul asta, fara a ne inconjura de calitati pe care nu le avem. Din pacate insa, nu numai ca ne dorim, ne si credem cei mai buni, fara a indeplini vreun criteriu care ne-ar indica asta. Ne urcam singuri pe un piedestal, si pe masura ce-l urcam, ne oferim o incredere de nezdruncinat in propria persoana. Oamenii cu exces de incredere in propria persoana nu sunt destepti decat in filme. In realitate, ei sunt cu adevarat periculosi. Crezand atat de mult in ei, in capacitatea de a judeca, iti dau senzatia ca nu pot gresi, iti ofera o siguranta falsa ca te poti lasa complet pe mana lor. Dar nu trebuie sa uitam ca orice om greseste, astfel incat sub grandomania lor se gaseste doar o iluzie pe care o vand interlocutorilor.
            Dam din coate, calcam pe cadavre, nu ne uitam in urma pe drumul nostru catre implinire. Sarim gardul la strandul cu intrare de 10 lei, intram primii in avion, in metrou, in magazinul cu reduceri, ne luam la bataie pentru o sarma oferita gratis, ne calcam in picioare pentru a saruta moaste-nu din credinta in Dumnezeu, ci dintr-o credinta mult mai puternica: aceea ca odata ce ti-ai intins secretiile salivare pe un craniu cu eticheta de "sfant", toate dorintele ti se vor implini.