De-a lungul vietii mele de pana acum am ajuns de cateva ori intr-o cumpana spirituala, cand am simtit ca nu mai exercit niciun control asupra lucrurilor care mi se intampla, si cand am imbratisat flamanda ideea destinului ca pe o modalitate de salvare. Mi-am spus ca degeaba ma zbat, pentru ca soarta imi este conturata cu mult timp inainte de nastere, si ca orice as face, voi intalni obstacole care ma vor impinge pe drumul meu. De fiecare data cand am iesit din prapastia psihica, am abandonat teoria destinului, dandu-mi seama ca este una periculoasa: crezand in ea, te lasi prada unui abandon fizic si psihic, traiesti de pe o zi pe alta cu minime preocupari, singurul entuziasm pe care il ai fiind curiozitatea in privinta locurilor in care te poate duce el. E ca si cand ai merge cu mainile legate la spate, pe un drum marcat cu sageti.
              Pe langa ideea destinului, o franghie de care m-am legat in momentele de instabilitate a constitutit-o Legea atractiei, care pentru mine devenea un fel de religie. Cred in continuare in ea, si sunt convinsa ca functioneaza, chiar si atunci cand apare sub alte denumiri: vindecarile miraculoase, succesele profesionale nu sunt intamplatoare decat intr-o minoritate din cazuri. Oamenii folosesc legea asta in viata de zi cu zi, fara sa-si dea seama. Problema este ca imbratisand-o prea strans, devine daunatoare si iti provoaca efecte adverse mai greu de suportat decat simptomele pe care le aveai inainte. Ajungi sa crezi ca mintea poate controla nu numai fiinta ta, dar si pe cele din jur, fara a tine seama de numerosii factori care vor interfera inevitabil cu ea. Legea atractiei, daca e luata prea in serios, te face sa te consideri un fel de zeu, iar cand realizezi ca nu ai aripi, suferi o cadere dureroasa de la mare inaltime.
             Atunci cand ne este bine, putem vizualiza viata noastra sub forma unei autostrazi. Mergem pe ea cu pasi grabiti, suntem deranjati de obstacolele care apar si care ne incetinesc drumul catre destinatie.  Pe masura ce inaintam insa, autostrada se transforma in drum pavat numai pe alocuri, cu numeroase intersectii, curbe, suisuri si coborasuri, iar destinatia se confunda cu linia orizontului.
             O ipostaza in care ajungi de multe ori este cea a unei intersectii psihologice, cand te afli intr-o incapacitate de a decide sa urmezi un drum sau altul. Simti ca viata iti va fi puternic influentata de alegerea luata, iti consumi intreaga energie pentru a lua decizia "corecta". In realitate nu exista o decizie "corecta", intrucat nu exista drumuri bune sau proaste. Fiecare loc catre care te conduce acel drum are lucruri pozitive si negative, asa ca multumirea ta va fi in mare parte aceeasi.
            Cea mai "nefericita" situatie in care poti ajunge este cea a unui drum infundat, cand trebuie sa o iei inapoi si sa apuci pe un altul. Ideea de a merge inapoi este de fiecare data deprimanta, se asociaza cu notiunile de "gresit" si "ratare". 
            Putem trece mai usor prin toate aceste drumuri si intersectii avand in minte si in suflet ideea ca viata nu te conduce catre nicaieri, si ca singurele lucruri palpabile sunt drumurile in sine, caci destinatia este una intunecata, cel putin in momentul asta, in care inca mai tragem aer in piept.