Am o imensa admiratie pentru oamenii ambitiosi, determinati, care isi respecta principiile si promisiunile, dar care intr-un fel sau altul reusesc sa ramana inserati in societate. O spun pentru ca sunt numeroase persoane care au atins apogeul succesului profesional si financiar, dar sufera de o sociopatie care ii tintuieste intre cei patru pereti ai casei. In egala masura, persoanele exagerat de sociabile, sufletele petrecerilor, care dincolo de viata publica nu mai traiesc nimic, imi par demne de mila. Este evident ca cei mai putin preocupati de lucrurile care se intampla in jur, superficialii, daca ii pot denumi asa, grosso modo, sunt mai fericiti. Ceea ce nu stiu ei, insa, este faptul ca traiesc o fericire ieftina, materiala, o fericire care se atinge usor si dispare la fel de usor. Dincolo de fericirea lor este nimic. Nu cred ca fericirea este aceeasi pentru toata lumea. Poate ca daca ne referim strict la acea stare, la echivalentul sufletesc al orgasmului, cum zice Cartarescu, ea e resimtita la fel de toti. Suntem fericiti si cand stranutam, si cand mictionam.. teoretic se elibereaza endorfine, deci este si asta un moment de fericire. Dar eu cred ca starea de fericire e mai complexa de atat...are diferite grade de profunzime si inteligenta. Cum sa fie sentimentul unei mame care isi tine pentru prima data copilul in brate, acelasi cu cel al unui tanar beat, care s-a afundat intr-o voie buna naiva?
             Timpurile in care traim sunt inselatoare. Oamenii se folosesc de cuvinte pentru a induce ganduri si stari sufletesti. Atat de mult s-au obisnuit sa foloseasca unele cuvinte, incat nici nu mai realizeaza ca nu simt cu adevarat ceea ce exprima ele. O spun...o spun tot mai des...in mintea lor se creeaza ideea ca e adevarat ceea ce tocmai au spus... apoi sufera daca nu primesc feed-back pozitiv. Vorbe mari se arunca gratuit..si ele poarta o incarcatura imensa, resimtita mai ales de cel caruia ii sunt adresate. "The kindest word in all the world is the unkind word, unsaid"-spune un proverb al unui autor necunoscut.
             Traim intr-o lume care nu ne mai ofera prilejul de a afla cine suntem cu adevarat, si ce cautam noi pe acest Pamant. Suntem preocupati sa construim aparente, imagini, destine fortate. Chiar cand ai inceput sa pasesti pe un drum ce pare construit pentru tine, astepti de la ceilalti confirmari ca te afli in directia buna. Parca fiecare din noi are o imagine de aparat, se inconjoara cu atribute si trasaturi care il caracterizeaza mai mult sau mai putin...pe el, omul in carne si oase, omul care a fost de cand s-a nascut, neslefuit de societate, sau mai degraba de cerintele acesteia. 
             Cei mai josnici oameni pentru mine sunt cei care fac promisiuni fara sa se gandeasca, macar pentru o clipa, daca le pot respecta. Care te asigura ca totul va fi bine, dar nu vor face nimic pentru asta. Care te vor lua in brate, iti vor declara iubire si sprijin, numai pentru ca lumea ta sa fie roz pentru putin timp. Care stiindu-ti slabiciunea, vor profita de ea in interes propriu...poate nici macar atat, ci doar ca sa-si demonstreze ca au totul sub control. Oamenii care nu sunt langa tine pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce reprezinti in societate.