Poate ca  nu am trait suficient de mult timp incat sa dobandesc o idee certa despre ce inseamna dragostea avand ca baza propria experienta de viata. Pot sa imi imaginez, insa, ce inseamna ea, traind pasiv experientele altora, persoane reale, personaje din filme sau din carti. Ceea ce deduc eu, insumand toate acestea, este faptul ca dragostea pura e rara, atat de rara incat e traita cu adevarat de foarte putini oameni.
            Felul in care percepem noi dragostea e total anapoda. Se spune ca daca iubesti pe cineva, esti capabil sa-l lasi sa traiasca fericit, chiar daca fericirea lui nu implica prezenta ta. Cati oameni inteleg lucrul asta in 2013? Pentru noi, dragostea e sentimentul care se infiripa din cand in cand, atunci cand partenerul iti spune ceea ce vrei sa auzi, cand iti face o surpriza placuta sau oricand te face sa te simti bine. Dragostea asta falsa consta de fapt intr-o serie de momente de placere, despre care, atunci cand le simti, nu realizezi ca sunt tranzitorii, si le confunzi usor cu sentimente mai intense. Ori dragostea adevarata e cea pe care o simti fara ca cel pe care spui ca-l iubesti sa faca ceva...pe care o simti, pur si simplu, si pe care nu o poti explica. Nu iubesti cu adevarat pe cineva "pentru ca..." il iubesti si atat.
            Un fenomen la care asistam in aceasta perioada este pseudo-dragostea prin feed-back negativ. Cu alte cuvinte, crezi ca il iubesti pe cel care te respinge, care nu iti acorda importanta, care afiseaza o nepasare si o indiferenta fata de tine si de ceea ce reprezinti tu. Acest fenomen exista din cele mai vechi timpuri, dar in zilele noastre s-a accentuat. Imi amintesc ca in vremea cand Eminem era in voga si isi exprima in versuri misoginismul, toate tinerele erau indragostite de el. Era un paradox care se intampla... cu cat spunea mai mult ca le uraste, cu atat mai mult il iubeau ele. De ce nu e asta o iubire adevarata? Pentru ca odata ce "partenerul" a cedat, sentimentele tale pentru el scad incet-incet. Misterul dispare, curiozitate scade, el se transforma din zeu in om obisnuit, iar tu incepi sa il privesti cu alti ochi. Ajungi incet-incet sa nu il mai placi, iar asta atrage dupa sine intensificarea sentimentelor pozitive ale lui fata de tine. Diferenta principala intre dragostea adevarata si cea despre care crezi ca e dragoste consta in faptul ca una te inalta, cealalta te doboara. Incepi sa-ti construiesti viata in functie de dorintele si de nevoile celuilalt, care e dotat cu un egosim suficient de mare incat sa se gandeasca numai la propriul bine. Cand ai o astfel de persoana langa tine, fiecare cuvant dulce e simtit exacerbat, si iar ai un puseu de pseudo-indragosteala care da un nou sens vietii tale. Pe toate celelalte lucruri urate pe care le face ai tendinta sa le ignori, sau sa le dai un inteles atenuat. Intregul sir de trairi e distorsionat, si oricate persoane te-ar atentiona, continui sa te cufunzi in acest abis sentimental. Daca esti o persoana cat de cat rationala, cel mai bun lucru pe care ai putea sa-l faci ar fi sa-ti imaginezi viata langa celalalt, pornind de la premisa ca asta ar fi modalitatea suprema de materializare a relatiei. Ajungand in acest punct, oricati fluturasi ai avea in stomac sau in cap, nu ai cum sa nu vezi daca viitorul tau langa acea persoana este ceea ce ai vrea sa traiesti sau nu.
              Sunt curioasa cati oameni ajung in zilele acestea, sa se indragosteasca de colegi sau de alte persoane care exista constant in viata lor, pe care le vad in diferite ipostaze si la care admira cu totul alte lucruri in afara de par, fund, ochi. Care sunt impresionati de modul de a actiona persoana respectiva, de timbrul vocii, de felul in care se aseaza pe scaun si de privirea lui, nu de ochi si de gene. Asta este, pentru mine, o iubire autentica.