Într-un timp relativ scurt (maxim o oră și jumătate) am trăit câteva paradoxuri care mi-au declanșat din nou pofta de a scrie: am fost victima unei călătorii cu autocarul, și oricât de banală s-ar arăta o asemenea călătorie, iată că am trait clipe de neuitat.
             Nici nu m-am așezat bine pe scaun, că o doamnă stilată și aranjată a încercat să pătrundă în automobil cu o geantă mare. Șoferul, pe care l-am etichetat de la prima vedere ca "dubios", și-a exprimat dorința ca geanta cea mare să ajungă în compartimentul pentru bagaje. Până aici, șoferul avea dreptate. Doamna a refuzat politicos efectuarea acestei acțiuni, sub pretextul că geanta conținea lucruri fragile. Numai de atât a fost nevoie pentru ca șoferul să sufere o decompensare nervoasă. În ochii lui, din acel moment doamna a meritat sa fie umilită vorbindu-i-se la per tu, și a devenit o nebună care ar trebui internată la Spitalul 9, deoarece își dorește să creeze propriile reguli de circulație cu autocarul. Am depășit cu toții acest moment de cumpănă într-un final, și ne-am vazut fiecare de treabă. Domnul șofer, trecând de supărare, chiar s-a gândit să ne excite timpanele cu niște Conectăr, gandind că toți suntem fani. Bietul cântăreț nu a apucat să ne spună mai mult de "mai dă-te-n dragostea mea", căci radio-ul s-a stricat. Șoferul a încercat fel și fel de manevre...conducerea autocarului era cea mai puțin importantă în momentul ăla. Încercările s-au dovedit zadarnice, iar Conectăr ne-a parasit definitiv. Am fost cu toții triști pentru o perioadă, dar eu una mi-am recăpătat starea de bine și am început să-l citesc pe Kafka. Pe măsură ce lecturam, mă identificam tot mai tare cu personajul lui, căci parcă se întamplau tot felul de absurdități. Nu reușeam să mă concentrez prea bine, întrucât îl tot vedeam pe domnul șofer că mai face câte o cruce. Citeam 5 randuri, se închina. Mai citeam încă 3, iar se închina. Inițial am crezut că a crescut considerabil numărul de biserici, lucru care nu m-ar mira deloc, având în vedere închiderea spitalelor. Lumea tot face comparația asta de ceva timp: bani puțini pentru spitale, bani mai mulți pentru biserici. Dar este cât se poate de logic dezechilibrul ăsta: mai puține spitale înseamnă mai mulți morți, și de aici necesitatea unui număr mai mare de biserici. Vecina mea de scaun se mai închina și ea din când în când, dar ea făcea o cruce cam la 10 cruci ale șoferului. Am tot cugetat și am ajuns la concluzia că omul suferea de sindrom Tourette. Așa cum unii pacienți scot diverse onomatopee, dau cu piciorul în scaun sau înjură într-un mod compulsiv, așa se închina domnul șofer la fiecare 2 minute. Ulterior mi-am dat seama că mai există o posibilitate, mult mai plauzibilă: bărbatul săvârșise nenumărate păcate pe care le-a recunoscut sub sutana preotului, iar acesta din urmă i-a sugerat să efectueze o pedeapsă în care să facă semnul crucii de 30 de ori pe oră. Dar ce nu face omul pentru a-și elibera sufletul de păcate și, deci, pentru a lasa loc săvârșirii unora noi?
              La coborâre, m-am gandit la sugestia lui pentru doamna cu geanta, cea de a merge la Spitalul 9. Voiam să-i sugerez să o acompanieze.